Foto Revenirea la origini! Simona Halep și-a schimbat look-ul și l-a etalat pe internet
articol scris de Digi Sport02.11.2023, 10:41
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În urmă cu 12 luni, Simona Halep (32 de ani) a fost depistată pozitiv la un test anti-doping și a primit o suspendare de 4 ani din partea ITIA.
Luna trecută, avocații fostei campioane de la Wimbledon și Rolland Garros au atacat sentința primită și speră să răstoarne suspendarea pe care a primit-o.
Simona Halep și-a schimbat look-ul
În așteptarea unui nou verdict, dubla câștigătoare de Grand-Slam postează constant diferite fotografii sau clipuri video de la antrenamentele de tenis pe care le-a făcut în ultima perioadă, dar și cu activitățile pe care le desfășoară în timpul liber.
În cea mai nouă postare, publicată de "Simo" în povestea de pe Instagram, aceasta i-a surprins pe fani. Simona a revenit la origini și s-a vopsit șatenă. De-a lungul timpului, românca a fost și blondă, dar și brunetă.
Galerie Foto
Comunicatul dat de TAS, după apelul făcut de Simona Halep în cazul de dopaj
După contestația depusă de Simona Halep pentru suspendarea primită de la ITIA, TAS a emis un comunicat în care a precizat ce urmează în perioada următoare.
”Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS-CAS) a înregistrat apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei luate de tribunalul Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 22 septembrie, în care a fost găsită vinovată de încălcarea unor reguli antidoping şi sancționată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 7 octombrie 2022 şi cu descalificarea rezultatelor obținute în perioada 29 august 2022 - 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani.
Procedurile de arbitraj ale TAS au început. În concordanță cu Codul sportiv de arbitraj (Codul TAS-CAS), părțile fac schimb de acte depuse în scris, iar panelul de arbitri va decide constituirea cazului. Apoi, panelul va dispune direcții procedurale pentru următoarea fază a procesului, inclusiv stabilirea unei audieri.
După audiere, panelul va delibera şi va emite o decizie de arbitraj care va cuprinde hotărârea sa în acest caz şi motivarea ei. În acest moment nu este posibilă indicarea unei perioade de timp pentru durata procesului şi emiterea deciziei. Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepția dreptului părților de a face un apel la Tribunalul federal elvețian, în termen de 30 de zile”, se arată în comunicatul TAS, citat de Flashscore.
Reușitele Simonei Halep de-a lungul carierei
Simona Halep a acumulat câștiguri totale de 40.203.437 de dolari. Fostul număr 1 în clasamentul WTA a câștigat 24 de trofee, dintre care două de Grand Slam, unul la Roland Garros și unul la Wimbledon.
Cifrele complete ale Simonei Halep în tenis:
Două titluri de Grand Slam,
24 de titluri caștigate la simplu,
64 de săptămâni ca lider mondial,
373 de săptămâni petrecute în TOP 10 WTA,
579 de meciuri câștigate la simplu,
238 de meciuri pierdute.
Etichete: simona halep , simona schimbare look
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții