Prima reacție a lui Dorian Popa, după ce a fost prins drogat la volan: ”Eram conștient”
articol scris de Digi Sport07.11.2023, 09:03
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Condamnat de Gigi Becali (65 de ani) pentru faptul că a fost testat pozitiv la canabis în timp ce era la volan, Dorian Popa (35 de ani) a oferit o primă reacție cu privire la evenimentul care s-a petrecut în urmă cu cu aproximativ 10 zile.
Dacă patronul FCSB-ului a transmis că, din punctul său de vedere, Dorian Popa ar trebui să ajungă la închisoare pentru fapta comisă, Dumitru Dragomir (77 de ani), fostul președinte al LPF, a fost mai indulgent.
Galerie Foto
Dorian Popa: ”Îmi pare nespus de rău”
În primă instanță, s-a spus că Popa le-ar fi transmis polițiștilor care l-au oprit că se întorcea de la o petrecere și a inhalat accidental fumul. Acum, însă, influencerul a recunoscut că a consumat canabis, dar susține că acest lucru s-a întâmplat cu câteva zile înainte de a fi testat pozitiv.
”Vreau să îmi cer scuze tuturor celor care mă urmăresc, care își încep dimineața cu vloggurile mele. Am greșit indiscutabil la vârsta și experiența pe care o am. Îmi pare nespus de rău. Prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și prin ceea ce urmează vă spun că nu vreau să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat.
Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Recunosc, am consumat canabis, nu în ziua în care am fost oprit de poliție, ci am consumat, lucru pe care, așa cum v-am spus, îl regret, mai ales pentru că eram conștient că poți ieși pozitiv la această substanță chiar și după câteva zile
Procesul meu idiot de gândire a fost că aveam o plecare din țară pentru filmări programată de mult la care nu voiam să mă duc și știți foarte bine că îl am ca șofer pe Edi, Edi care m-a condus la toate concertele din țară și când am avut problema cu genunchiul și tot așa. (...) O greșeală flagrantă pe care mi-o asum. Deși eram lucid, încadrarea în lege era aceeași”, a spus Dorian Popa, într-un clip postat pe contul său de YouTube.
Gigi Becali: ”5 ani de pușcărie”
Gigi Becali, patronul de la FCSB, crede că Dorian Popa ar trebui penalizat drastic pentru că a condus sub influența drogurilor în bolidul său Lamborghini Huracan, în valoare de 300.000 de euro.
"Eu spun așa dacă ești în mașina ta conduci și în chiloți și dezbrăcat, numai că dacă ești drogat sau beat, 5 ani de pușcărie, carnetul luat pe toată viața. Trebuie lege dată”, a declarat Gigi Becali, citat de realitatea.net.
Etichete: dorian popa , dorian popa drogat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții