Exclusiv Povestea autografului primit de Gabi Balint de la Pele, cu care împarte numele: ”E în ramă de argint. Mi-a scris frumos”
articol scris de Digi Sport16.03.2021, 18:51
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gabi Balint poartă în buletin numele marelui fotbalist brazilian Pele, la dorința tatălui său.
Fostul atacant al Stelei a dezvăluit că a visat întotdeauna să se întâlnească cu Pele, însă nu a avut ocazia, iar o altă dorință neîmplinită este și marcarea unui gol în poarta naționalei Braziliei. Totuși, Gabi Balint are o amintire de la Pele, un autograf trimis prin intermediul lui Gheorghe Hagi.
Gabi Balint și povestea autografului primit de la marele Pele
”E un obiect de mare preț pentru mine, l-am pus într-o ramă de argint. E autograful trimis de Pele prin Hagi. Ei s-au întâlnit la o ședință FIFA, l-am rugat mult pe Gică, știind că ei se vor întâlni, să facă tot posibilul.
Mi-a scris frumos: 'Pentru Gabi Balint, din partea prietenului Edson Pele'. Eram foarte fericit. Când eram mic, tatăl meu i-a trimis o scrisoare și aștepta un răspuns, care nu a venit niciodată. Regretul meu este că nu am reușit să-l întâlnesc”, a dezvăluit Gabi Balint, la emisiunea Liga Digi Sport.
Gabi Balint a explicat și geneza prenumelui său Pele, dar și de ce nu i-a plăcut niciodată să fie numit ca fostul mare fotbalist brazilian.
”Era prea greu așa, nu-mi plăcea să-mi spună nimeni Pele. La Steaua, primul care mi-a spus Pele a fost Iordănescu, Pele am rămas pentru el, și acum mă strigă la fel. Mă tot feream, e prea mare, nu sunt eu Pele. A fost un moft al tatălui meu, și-a dorit mult să fiu fotbalist. Uite, am aflat un lucru, nu cred că e o legendă, pare să fie adevărat. Și tatăl lui Pele i-a pus Edson, după Thomas Edison.
Am avut și eu câteva goluri care au rămas în istorie, asta mă bucură mult. Îmi pare rău că n-am reușit să marchez contra Braziliei, nu am întâlnit-o, pentru că Pele a înscris de două ori contra noastră, trebuia să vină Pele din România și să egaleze”, a explicat Gabi Balint.
Etichete: pele , gabi pele balint , autograf pele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții