Video Politician, bătut de doi fotbalişti cunoscuţi. "Are un dinte rupt și mai multe vânătăi pe față!"
09.10.2018, 18:23Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Denis Pak, înalt oficial în Ministerul Industriei și Comerțului din Rusia, a fost bătut rău, într-o cafenea din Moscova. Agresorii? Doi jucători importanţi, care au prins lotul Rusiei pentru Mondialul din vară.
Alexander Kokorin şi Pavel Mamaev s-au întâlnit duminică în partida Zenit - Krasnodar, ca adversari. Vechi prieteni, cei doi au convenit să meargă ulterior împreună în Moscova, pentru a se distra. Aveau liber de la cluburi, ca urmare a faptului că s-a întrerupt campionatul pentru a permite naţionalelor să evolueze în Liga Naţiunilor.
Ajunşi într-o cafenea din capitala Rusiei, cei doi au început să se comporte sălbatic. "Făceau gălăgie, urlau, se purtau dezgustător", a povestit un martor, potrivit presei locale.
În stabiliment se afla şi Denis PaK, un cunoscut politician, care a încercat să meargă la ei şi să îi convingă să se calmeze. Probabil ameţiţi de aburii alcoolului, aceştia nu doar că nu au putut fi calmaţi. Curând s-a ajuns la un conflict fizic, în ajutorul celor doi sărind şi fratele lui Kokorin.
Pak a ieşit extrem de şifonat, "bomboana" pe tort fiind un scaun primit în cap de la Kokorin. "Pak are un dinte rupt și mai multe vânătăi pe față", au scris jurnaliștii ruși.
Lucrurile pot fi tragice pentru Kokorin şi Mamaev. Potrivit independent.co.uk, dacă aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, riscă o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Ambele cluburi şi-au cerut deja scuze pentru comportamentul reprobabil al jucătorilor lor.
IMAGINILE POT FI VIZIONATE AICI
Etichete: pak , pak kokorin , pak mamaev , rusia politician batut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții