Pentru al treilea an consecutiv, Grupul DIGI se alătură campaniei “Școala fără Pauză”
articol scris de Digi Sport28.09.2023, 11:15
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Grupul DIGI își reafirmă sprijinul pentru facilitarea accesului la educație incluzivă și combaterea abandonului școlar în comunitățile vulnerabile, cu scopul de a ajuta elevii din mediul rural să beneficieze de șanse egale și de oportunități de dezvoltare profesională.
În acest sens, Grupul DIGI susține cea de-a treia ediție a campaniei “Școala fără Pauză”, proiect inițiat de Băneasa Shopping City, în parteneriat cu Asociația Banca de Bine, care are ca obiectiv prevenirea abandonului școlar, fenomen corelat de cele mai multe ori cu lipsa resurselor și materialelor necesare unui mediu propice învățării.
Astfel, până la data de 24 decembrie, în fiecare zi, de luni până duminică, cei care doresc să se implice, să arate solidaritate și să transforme acțiunea de a dona într-o mișcare socială pentru un viitor neîntrerupt în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, proveniți din medii defavorizate, pot aduce la unul dintre cele șase spații dedicate de colectare „Școala Fără Pauză”, amplasate în centrul comercial Băneasa Shopping City, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și echipamente tehnologice, toate în stare bună, curate, complete și funcționale. Donațiile vor fi distribuite școlilor aflate în comunități rurale vulnerabile din 10 județe: Teleorman, Giurgiu, Prahova, Ialomița, Suceava, Olt, Vaslui, Dâmbovița, Mureș și Hațeg.
„Eforturile comune și dorința de a duce binele mai departe, ne situează și anul acesta mai aproape de cei aflați în nevoie. Inițiativa 'Școala fără Pauză' a ajutat până acum peste 15.000 de copii, iar anul acesta ne propunem să continuăm sprijinirea lor pentru a le oferi șansa unui viitor mai bun, dar și pentru a evita pierderea unor generații întregi de elevi, care ulterior se traduce printr-o creștere și mai pregnantă a ratei de somaj din România, excluziune socială și sărăcie. Toate acestea nu ar fi posibile fără implicarea activă a Grupului DIGI și a partenerilor care ne susțin demersurile pentru cel de-al treilea an consecutiv, și fără contribuția voastră, a tuturor celor care ne urmăriți și donați la punctele de colectare”, a declarat Violeta Bîltac, președinte Asociația Banca de Bine.
În cadrul ediției anterioare a campaniei, 150 de unități de învățământ au fost dotate cu echipamente electronice și cărți, iar donațiile strânse au adus o rază de lumină și speranță pe chipurile a peste 8.000 copii din 70 de comunități.
Acest proiect reprezintă o nouă acțiune de responsabilitate socială a Grupului DIGI, înscrisă în axa #DIGIEdu, cu scopul de a preveni părăsirea timpurie a școlii și de a reduce decalajul educațional, pentru ca generațiile de elevi din comunitățile sărace să fie ajutate să își valorifice potențialul și să își dezvolte abilitățile esențiale bunei integrări în societate.
Despre Grupul DIGI| RCS & RDS
DIGI este liderul pieței de telecomunicații din România pe segmentele de internet de bandă largă (broadband), servicii de distribuție TV (pay-TV) și telefonie fixă, deținând o cotă importantă pe segmentul de comunicații mobile, precum și cea mai mare acoperire la nivel național. Compania derulează operațiuni în România, Spania, Italia și urmează să lanseze servicii electronice în Portugalia și Belgia.
Soluțiile de conectivitate și comunicații electronice convergente furnizate de DIGI se bazează pe rețele moderne de fibră optică și tehnologii de ultimă generație. DIGI pune la dispoziția clienților săi și o ofertă diversificată de conținuturi radio și TV: sport (Digi Sport), știri (Digi24), filme, documentare, muzică și serviciul de content Digi Online.
Despre Băneasa Shopping City
Centrul comercial Băneasa Shopping City este lider pe piața românească de fashion și entertainment, oferind clienților săi un mix unic de branduri, care poate satisface şi cele mai exigente dorințe în materie de shopping, de la cele de renume internațional, la magazine ale designerilor români, precum și o varietate de restaurante rafinate și cafenele. Centrul comercial include și o zonă impresionantă de divertisment, MaxFun, MaxBet și Cineplexx. Aceste caracteristici sunt menite să asigure confortul clienților şi transformă Băneasa Shopping City în destinația exclusivistă de shopping, relaxare și entertainment din România.
Despre Asociația Banca de Bine
Banca de Bine este o organizație non-guvernamentală tânără, dinamică, a cărei misiune este de a ajuta activ copiii din mediile defavorizate pentru a avea acces egal la educație și oportunități viitoare de dezvoltare. Activitatea organizației Banca de Bine se realizează în regim de voluntariat, cu transparență totală, integritate și mult curaj. Banca de Bine susține campanii umanitare și conectează asociații non-profit, companii, donatori și beneficiari împreună. Înțelegem și știm că doar donând din timpul și din cunoștințele noastre putem contribui la un pic mai bine pentru cât mai mulți.
Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
Telefon: +40 31 400 42 44
https://www.facebook.com/digipunctro
Etichete: comunicat de presa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții