”Pe ea o ascultă”. Cine e fosta gimnasta pe care ”prietenele o imploră” să-l convingă pe Putin să oprească războiul
articol scris de Digi Sport24.03.2022, 10:46
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Vladimir Putin a început, în urmă cu o lună, pe 24 februarie, un război în Ucraina, iar bombardamentele s-au intensificat constant, după ce planul inițial al rușilor, de a cuceri țara vecină rapid, a căzut.
Ținta rușilor este, în prezent, Kievul, iar Vladimir Putin pare că nu va face niciun pas în spate, în ciuda pierderilor suferite în ultimele 30 de zile. Totuși, ar exista o persoană care l-ar putea convinge să se oprească.
Cine e fosta gimnasta pe care ”prietenele o imploră” să-l convingă pe Putin să oprească războiul
Este vorba despre fosta gimnastă Alina Kabaeva, despre care se spune că este partenera lui Vladimir Putin.
Galerie Foto
Rusoaica de 38 de ani este considerată singura persoană capabilă să-l convingă pe președintele rus să oprească războiul și ar fi ”implorată” de prietene să intervină.
”Prietenele Alinei o imploră să se întoarcă în Rusia și să-l convingă pe Putin să oprească războiul. Pare că nimeni nu-l poate convinge, dar pe ea o ascultă”, a transmis o sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul, citată de Corriere dello Sport.
Alina Kabaeva este una dintre cele mai titrate sportive din istoria gimnasticii ritmice, cu două medalii la Jocurile Olimpice, 14 la Campionatele Mondiale și alte 21 la competițiile continentale.
Petiție pentru ca Alina Kabaeva să fie expulzată din Elveția
Fosta gimnastă se află în prezent în Elveția, dar, în mediul online, a fost inițiată o petiție, unde se strâng semnături pentru expulzarea Alinei Kabaeva.
Până acum, peste 60.000 de persoane au semnat petiția.
Etichete: vladimir putin , alina kabaeva , razboi ucraina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții