Foto Mesajul batjocoritor al lui Hayet Abidal pentru amanta soțului său bătută cu ranga! Este suspectată că ar fi comandat atacul
articol scris de Digi Sport24.01.2022, 16:26
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Kheira Hamraoui (32 de ani), jucătoarea lui PSG, a revenit pe teren la aproape trei luni după ce a fost victima unui atac violent pe care Hayet Abidal (38 de ani) este suspectată că l-ar fi comandat.
La începutul lunii noiembrie, vestea că Hamraoui a fost lovită cu bestialitate cu ranga de doi bărbați a șocat lumea fotbalului și nu numai. După ce inițial Aminata Diallo, colega acesteia de la PSG, a fost principala suspectă că ar fi stat în spatele atacului, ancheta a scos la iveală o legătură amoroasă între Kheira Hamraoui și Eric Abidal, iar Hayet Abidal, soția fostului jucător de la FC Barcelona, a fost bănuită că ar fi plănuit agresiunea din dorința de a se răzbuna.
Galerie Foto
Hayet Abidal, mesaj ironic pentru Kheira Hamraoui, amanta soțului său bătută cu ranga de doi bărbați
La aproape trei luni de la evenimentul neplăcut, Kheira Hamraoui a revenit la PSG și a evoluat în victoria echipei sale de duminică, 5-0 cu Saint Etienne. Hayet Abidal nu a ratat ocazia și a ironizat-o pe jucătoarea grupării din capitala Franței pe rețelele sociale.
”Bun joc duminică, îți doresc să fii titulară și în viață la fel ca pe teren”, a scris Hayet Abidal pe Instagram, cu referire la faptul că Hamraoui a fost o bună perioadă amanta lui Eric Abidal, ”rezerva” sa. Femeia nu s-a oprit aici și a mai postat o fotografie ”veninoasă”. Aceasta a publicat o poză cu două pâini de casă, una crescută, pe care a numit-o ”titulară”, și una care nu a ieșit așa cum trebuia, ”înlocuitoarea”.
Cazul nu este închis și Hayet Abidal rămâne încă principala suspectă în cazul Hamraoui. Imediat după ce soțul său a recunoscut că a avut o aventură cu Kheira Hamraoui, în perioada în care ambii erau la FC Barcelona, Hayet a luat decizia de a divorța de Eric Abidal, chiar dacă acesta și-a cerut scuze în lacrimi.
Etichete: eric abidal , kheira hamraoui , hayet abidal , psg feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții