Încă o tragedie în fotbal! A făcut infarct la doar 40 de ani
articol scris de Digi Sport08.01.2023, 08:45
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Camerunezul Modeste M’Bami a murit la vârsta de 40 de ani, în urma unui infarct. Fostul fotbalist și-a încheiat cariera în 2016.
- La începutul anului 2023, italianul Gianluca Vialli, fost fotbalist și antrenor, a murit la vârsta de 58 de ani.
- În 2022, Pele, Sinisa Mihajlovic și Florin Hidișan s-au aflat pe lista sportivilor care au murit.
Modeste M'Bami, fost jucător la PSG și Marseille, a murit la 40 de ani
Vestea morții sale a fost confirmată de către agentul său, notează L'Equipe.
Modeste M’Bami s-a remarcat în campionatul Franței, la PSG și Marseille. A câștigat două Cupe ale Franței cu echipa pariziană.
M'Bami a câștigat titlul olimpic alături de naționala Camerunului în 2000, la Sydney, pe când avea 17 ani.
"Am aflat cu profundă tristețe de moartea fostului nostru jucător Modeste M'Bami.Clubul prezintă sincere condoleanțe familiei și celor dragi", au scris cei de la PSG pe contul oficial de Twitter.
Fostul mijlocaș central a adunat 38 de selecții și 3 goluri pentru Camerun. Cu el în echipă, Camerunul a jucat finala Cupei Confederațiilor în 2003, pierdută în prelungiri împotriva Franței.
Modeste M’Bami a ajuns în Franța în 2000, la Sedan. După trei sezoane, a fost cumpărat de PSG pentru 3 milioane de euro. A jucat până în 2006 pe Parc de Princes, câștigând Cupa Franței în 2004 și 2006.
În 2006, camerunezul a fost vândut pentru 2,5 milioane de euro la Olympique Marseille, unde a jucat tot trei sezoane. Ulterior a evoluat în Spania, China, Arabia Saudită și Columbia.
În 2014, Modeste M’Bami s-a întors în Franța, la Le Havre, club de la care s-a retras doi ani mai târziu.
Etichete: ligue 1 , psg , marseille , modeste m'bami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții