Ilie Năstase: "Nu mă duc așa de repede, nu am loc de veci!" Ce "ofertă" i-a făcut Ion Țiriac
articol scris de Digi Sport06.02.2021, 14:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ilie Năstase (74 de ani), fostul număr 1 mondial, a vorbit despre planurile sale de viitor, care nu includ testamente, ci noi locuri de vacanță. Cu toate acestea, bunul său prieten, Ion Țiriac, i-a făcut o "ofertă" cu privire la locul în care-și va petrece eternitatea.
În ciuda faptului că numele lui Ilie Năstase a fost legat de un posibil faliment, fostul mare sportiv a negat vehement o astfel de problemă și declarat că nu se gândește la trecerea în neființă sau la modul în care cei cinci copii ai săi își vor împărți moștenirea, ci plănuiește să viziteze noi locuri de vacanță și să se bucure în continuare de viață.
"Sunt încă foarte puternic, am o super energie, vă spun eu că mai trăiesc mult și bine. Eu mă gândesc în ce vacanțe mai merg, nu mi-am făcut vreodată probleme de testamente, moșteniri. Nici măcar la copiii mei nu m-am gândit din acest punct de vedere pentru că le-am asigurat tot ceea ce au nevoie, nu le lipsește nimic", a declarat Ilie Năstase, pentru playsport.ro.
Ilie Năstase: "M-a întrebat Ion Ţiriac dacă mi-am găsit un loc de veci"
Întrebat ce s-a gândit să-i lase moștenire lui Ion Țiriac, Năstase a răspuns cu zâmbetul pe buze și a dezvăluit ce "ofertă" i-a făcut bunul său prieten.
"Nu am ce să-i las eu lui. Poate el mie. Despre Ion știe toată lumea că e mult mai bogat decât mine. Dar nici nu vreau să mă gândesc la asta. Refuz. Vă asigur că, atât eu, cât Țiriac suntem încă foarte puternici, nu ne ducem noi așa de tineri. M-a întrebat Ion Ţiriac dacă mi-am găsit un loc de veci, dacă mi-am aranjat treburile astea de după, ştiţi dumneavoastră! Şi eu i-am spus că nu am aşa ceva, un loc de veci.
Că nu m-a preocupat chestiunea asta. A zis că el şi-a cumpărat o parcelă la Bellu, unde-şi ridică un mausoleu. M-am uitat la el şi i-am spus doar atât: 'Acum ar fi momentul să mai facem schimb!'", a mai spus "Nasty", în stilul inconfundabil.
Ilie Năstase și Ion Țiriac au o prietenie care datează de peste 50 de ani, iar cei doi au devenit și rude. Țiriac a botezat-o pe una dintre fiicele lui Năstase, Charlotte, care locuiește în Statele Unite ale Americii.
Etichete: ion tiriac , ilie nastase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții