Hoții i-au spart casa lui Sergio Ramos, în timp ce toți copiii săi erau înăuntru
articol scris de Digi Sport27.09.2023, 10:16
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Familia lui Sergio Ramos (37 ani) a suferit o traumă în timp ce fotbalistul evolua în Sevilla - Lens 1-1, meci din prima etapă a grupelor UEFA Champions League.
Casa lui Sergio Ramos, spartă de hoți
Casa fundașului a fost spartă de hoți în seara de 20 septembrie, potrivit Marca, care citează ABC. În acel moment, Sergio Ramos evolua pentru Sevilla, în timp ce soția sa, Pilar Rubio (45 ani), era plecată la o întâlnire de afaceri.
Jaful a avut loc la ferma lui Ramos situată în Bollullos de la Mitacion, unde cei patru copii ai fotbalistului, Maximo, Sergio Jr., Marco și Alejandro, erau în casă alături de bonele lor. Sursa citată notează că aceștia nu au răniți, iar hoții nu au produs pagube.
Nu este prima oară când Ramos este victima hoților. Aceștia i-au mai spart locuința și în 2012, când evolua pentru Real Madrid. Atunci, fundașul se afla în casă, alături de fratele său, Rene.
Sergio Ramos: "Pot să mor liniștit!"
Sergio Ramos a plecat în august 2005 de la Sevilla la Real Madrid, iar din acest sezon a revenit în Andaluzia. Fundașul spaniol a jucat primul său meci, în victoria cu Las Palmas, scor 1-0, și a fost integralist. La flash-interviu, acesta a oferit o declarație inedită.
"La început, am avut unele dubii legate de modul în care voi fi primit, dar după ce am văzut reacțiile le-am pus părinților mei că acum pot să iau asta cu mine în mormânt, pot să mor liniștit. Am văzut dragostea fanilor de la încălzire, exact ceea ce are nevoie orice jucător!”, a spus Sergio Ramos.
Ramos deţine recordul de selecţii pentru naţionala Spaniei - 180. Un fundaş foarte ofensiv, el a marcat 23 de goluri pentru La Roja, cu care a câştigat o dată Cupa Mondială şi de două ori Campionatul European. Cu Real Madrid, el a cucerit de cinci ori campionatul Spaniei şi de patru ori Liga Campionilor.
Galerie Foto
Etichete: sevilla , sergio ramos , jaf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții