Exclusiv Giovanni Becali a dezvăluit când va putea fi eliberat Cristi Borcea. ”Zilele viitoare va fi la comisie!”

24.03.2019, 15:03
  • Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1

  • Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4

Cristi Borcea (49 de ani) a fost condamnat în martie 2019 la o pedeapsă cu executare de 7 ani și 6 luni de închisoare, dar după ce magistrații au contopit pedepsele din "Dosarul Transferurilor" și din "Dosarul Retrocedărilor", pedeapsa a scăzut la 3 ani şi 2 luni! Asta pentru că fostul şef al lui Dinamo a petrecut deja 4 ani și 4 luni în închisoare!

Prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, Giovvani Becali a spus că, cel mai probabil, Borcea va fi eliberat din nou peste doar câteva luni. ”Săptâmâna viitoare intră la Comisie, asta e clar! Numai că din cauza termenelor, pentru că așa e procedura, va mai dura ceva. Dar, eu zic că prin iunie va fi eliberat!”, a spus Becali.

Fostul agent de jucători, care a rămas însă implicat în fenomen, prin firmele sale conduse de către Dragoș Sârbu, a mai precizat și care au fost cu adevărat condițiile pe care l-a avut la închisoare, dar și cum arăta o zi petrecută acolo.

”Borcea și frate-miu au fost mereu cu mine. Aproape tot timpul, pentru că eu am rămas la Slobozia, ei au plecat la Poarta Albă, ne-am revăzut mai târziu. Acolo am scris și 3 cărți. O să vă aduc cărțile mele să le citiți. Aaaa, am luat niște informații de la Crăciunescu, legate de arbitraj, niște paragrafe, asta e altceva.

Toate impresiile mele despre arbitraj pe perioada a 30 de ani. Și știam multe. Știți cooperativa, erau multe. Și eu toate astea le-am explicat acolo. La o carte am câștigat 30 de zile, deci în total am câștigat 90 de zile, cu 3 cărți", a mai spus Becali, în exclusivitate la Digi Sport.

Cristi Borcea, condamnat în cadrul procesului retrocedării plajelor din Mamaia

Cristian Borcea a fost găsit vinovat pentru faptul că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială "Holiday Club Neptun" SA. Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă - Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.

Având complicitatea unui notar, cei doi au acţionat ca mandatari în numele acesteia şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătraţi. Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude, la preţuri foarte mici.

Potrivit DNA, Cristian Borcea a cumpărat de la cei doi asociaţi, la preţuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătraţi. Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa a luat act de "vânzările" şi "revânzările" de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre.

Cristi Borcea fusese eliberat pe 2 iulie 2018

Cristi Borcea, ultimul personaj rămas la închisoare din lotul condamnat în Dosarul Transferurilor în 2014, a fost eliberat condiționat pe 2 iulie 2018, după patru ani și aproape 4 luni de la primirea condamnării de 6 ani și 4 luni, primite alături de Ioan şi Victor Becali, George Copos, Gică Popescu, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu.

În acest dosar, toţi ceilalţi au fost eliberaţi condiţionat, iar Jean Pădureanu a decedat după ce a ieşit din penitenciar.

Etichete: borcea inchisoare , cristian borcea , giovanni becali


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. Partidele au decis

Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform surselor Digi24, acestea vor fi organizate pe 23 martie (primul tur) și 6 aprilie (al doilea tur). 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Cum l-au numit italienii pe Darius Olaru, după ce a fost anunțat transferul iernii în fotbalul românesc

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

News Alert Adio, FCSB?! "Au început negocierile pentru Darius Olaru"

Pep Guardiola vrea să-l readucă la Manchester City, după ce l-a dat afară în urmă cu doar șase luni

Reacția lui Gigi Becali, după ce Genoa ar fi demarat negocierile pentru Darius Olaru

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Darius Olaru e în fața unui transfer istoric, după ce s-a aflat că e gata să o refuze pe Genoa

Au trimis oferta oficială! 15.000.000€ pentru Dan Șucu și Genoa

E disperat să prindă transferul carierei, înaintea meciului cu FCSB: "Negocierile sunt în desfășurare"

Cale liberă către CFR: atacantul și-a reziliat contractul cu echipa din SuperLiga

Citeşte şi

Răspunsul lui Giovanni Becali, când a fost întrebat despre transferul lui Ianis Hagi

Darius Olaru, tot mai aproape de transfer: "O țintă atractivă"

PEROZAdela Popescu, radiantă alături de Radu Vâlcan, pe o plajă din Thailanda. Ce spune despre secretul căsniciei lor

FILM NOWMark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut furori printre fani

Contractul cu care Gigi Becali l-a convins pe Juri Cisotti să îl refuze pe Dan Șucu și să semneze cu FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

"E dezgustător! O imagine oribilă" Nick Kyrgios, necruțător în cazurile de dopaj Sinner și Swiatek citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste britanice

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste britanice

Digi World

"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii de persoane din toată lumea

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”