Fernando Alonso și Rafael Nadal, printre cei mai bogați din Insulele Baleare. Cum arată Topul Forbes
articol scris de Digi Sport03.11.2020, 17:11
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Revista Forbes din Spania a anunţat, marţi, că jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a revenit în clasamentul bogaţilor autohtoni, pentru Insulele Baleare, cu o avere estimată la 160 milioane euro, în timp ce pilotul de Formula 1 Fernando Alonso (Renault) se află în fruntea bogaţilor din Asturia, cu 170 milioane euro, informează agenţia EFE.
Fernando Alonso și Rafael Nadal, printre cei mai bogați din Insulele Baleare
În noua sa ediţie "Cei mai bogaţi 100 de spanioli", Forbes reuneşte principalele averi ale ţării. Clasamentul analizează "nu doar bogăţia, ci şi modul în care îşi gestionează averea", precizează publicaţia, care a analizat valoarea de piaţă a companiilor lor, a proprietăţilor imobiliare şi a lichidităţilor.
În total, conform Forbes, averile celor mai bogaţi 100 de spanioli în 2020 însumează 130.505 milioane euro, cu 12 la sută mai puţin decât cifrele din 2019.
Rafael Nadal a revenit anul acesta în acest clasament al celor mai bogaţi 100 din Spania, reprezentând Insulele Baleare, cu o avere estimată la 160 milioane euro, incluzând şi restul membrilor familiei, care reunesc împreună 275 milioane euro.
Fotbalistul Andres Iniesta, jucătorul echipei Vissel Kobe (Japonia), apare pe lista bogaţilor din Castilla-La Mancha, cu 70 milioane euro.
Agerpres
Etichete: fernando alonso , rafael nadal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții