Eric Abidal, chemat de anchetatori să dea explicații în cazul amantei sale bătute cu ranga de doi bărbați
articol scris de Digi Sport23.12.2021, 17:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul internaţional francez Eric Abidal (42 de ani) a fost audiat de procurori în calitate de martor în dosarul de agresiune al fotbalistei Kheira Hamraoui (31 de ani) de la PSG, a anunţat o sursă apropiată dosarului.
Pe 4 noiembrie, jucătoarea lui PSG se întorcea de la o cină organizată de clubul parizian, alături de coechipiera sa Aminata Diallo. Doi bărbaţi au tras-o pe jucătoare din maşină şi au lovit-o peste picioare cu o bară de fier, înainte de a fugi. Iniţial s-a mers pe pista unei rivalităţi dintre Hamraoui şi Aminata Diallo, dar după ce a fost reţinută 36 de ore, Diallo a fost eliberată fără a se formula vreo acuzaţie împotriva ei.
Eric Abidal, audiat în ancheta privind agresiunea fotbalistei Kheira Hamraoui, cea care s-a dovedit că i-a fost amantă
Anchetatorii au stabilit apoi o legătură materială între Eric Abidal şi victimă. Hamraoui, fostă jucătoare la FC Barcelona (2018-2021), utiliza pe telefonul ei mobil o cartelă pe numele fostului director al clubului catalan (2018-2020). Hayet Abidal a precizat că soţul său i-a mărturisit că a avut o relaţie cu actuala jucătoare a lui PSG și a anunțat că va depune cerere de divorț.
Eric și Hayet Abidal au intrat în atenția autorităților și, chiar dacă inițial s-a vorbit despre o posibilă răzbunare a soției fostului fotbalist, cei doi au fost audiați deocamdată în calitate de martori. După ce a fost anchetată de poliţia judiciară din Versailles, femeia a declarat pe contul său de Instagram că este "bucuroasă" că a fost audiată "în calitate de simplu martor" în această anchetă.
Abidal, fost jucător al lui Olympique Lyon, a spus că este la dispoziţia anchetatorilor, informează Agerpres.
Galerie Foto
Kheira Hamraoui, jucătoarea lui PSG, bătută cu ranga de doi bărbați
Hamraoui a vorbit despre evenimentul care a șocat lumea fotbalului în Franța. Fotbalista a povestit cum a ajuns să fie scoasă din mașină și apoi lovită de mai multe ori în zona picioarelor.
"Nu aveam impresia că sunt urmărită. Apoi am auzit 'Deschide portiera, deschide portiera'. Cel de pe partea mea m-a apucat și m-a tras afară din mașină. Apoi, a luat o rangă de fier pe care o avea ascunsă în pantaloni sau sub pulover.
M-a lovit încă din primele secunde, pentru a mă constrânge să ies din mașină. Apoi m-a mai lovit de câteva ori cu ranga. Am observat că dădea în principal în zona picioarelor mele și am încercat să le protejez cu mâinile. Totul a durat câteva minute, dar pentru mine a părut mai mult", a povestit sportiva, conform ladepeche.
Galerie Foto
Etichete: eric abidal , kheira hamraoui , hayet abidal , jucatoare psg batuta , eric abidal audiat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții