Dinu l-a întrebat pe Borcea unde își ține cărțile, ”că nu vede niciuna”. Ce a putut să îi arate omul cu banii de la Dinamo
articol scris de Digi Sport22.01.2021, 08:06
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Cristi Borcea a povestit un episod mai puțin știut de la mijlocul anilor '90, alături de Cornel Dinu.
Fostul finanțator al lui Dinamo a vrut să urmeze o carieră în arbitraj înainte de a deveni director de marketing în ”Ștefan cel Mare”, iar mai apoi conducător. Un an mai târziu, după ce a renunțat la această idee, Borcea l-a avut ca oaspete în casa sa din Pantelimon pe Cornel Dinu.
Cristi Borcea: ”I-am arătat seiful, din care picau banii”
„Am fost cu Cornel Țălnar la Cornel Dinu, iar Mister, când a auzit, a exclamat: 'Bă, Țânțare (n.r. - Cornel Țălnar), nu putem să-l facem pe ăsta arbitru, că distruge fotbalul românesc!'.
Un an mai târziu am venit la Dinamo, în ianuarie 1995, ca director de marketing. Dar aveam bani mulți și la 25 de ani. Sunt norocos și strateg. În 1997, a venit Dinu la mine acasă, în Pantelimon, îmi făcusem una mare, cu piscină.
'Dragă, tu unde ții cărțile? Că n-am văzut una!' mi-a zis, aducându-mi un tablou. 'Uite, Mister, aici sunt!', i-am arătat seiful, din care picau banii. Pentru mine, Dinu a fost și este Dumnezeu", a povestit Borcea, la Kanal D.
Dezvăluiri despre cum a făcut avere Cristi Borcea. ”La 15 ani, difuza filme printre blocuri!”
Emil Ursu, unul dintre prietenii apropiați de-ai lui Cristi Borcea, acum antrenor la Dinamo 2, a dezvăluit cum s-a apucat de afaceri fostul acționar al clubului din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”, când nici nu era major.
”L-a dus mintea să facă bani, era diabolic de la vârstă aia. Eu am primit apartament în Tei, s-a mutat apoi și fratele meu la București și l-am luat la mine.
Aveam video, televizor color, care pe vremea aia nu prea existau. Cristi venea nonstop la mine.
La 15 ani lua videoul și televizorul color și difuza filme prin blocuri. Câștigă între 700 și 1000 de lei pe seară. Pleca cu ele sau îi chema pe alții la noi, se descurcă", a spus Ursu, la GSP Live.
Etichete: dinamo , cristi borcea , cornel dinu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții