Denis Alibec neagă relația ascunsă cu Larisa Drăgulescu: ”Atât de ascunsă, că n-a existat vreodată!”
articol scris de Digi Sport31.01.2022, 15:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Denis Alibec (31 de ani) s-a transferat, zilele acestea, în Grecia, la Atromitos, și își dorește foarte mult să-și regăsească forma bună de altă dată, care l-a transformat într-un fotbalist exponențial pentru echipa națională a României.
Fotbalistul a avut parte de câteva luni zbuciumate la CFR Cluj, dar toate ”coșmarurile” sale par să fi luat sfârșit. A ajuns în prima ligă din Grecia și are ca obiectiv ajutarea lui Atromitos să se salveze de la retrogradare. Nu va fi singurul român din lot - Dorin Rotariu a fost transferat și el, de la Ludogoreț.
Denis Alibec neagă relația cu Larisa Drăgulescu!
În același timp, Denis Alibec speră să scape și de toate informațiile apărute în presă, care nu au nicio legătură cu sportul și care nu-i fac deloc cinste. În plus, fotbalistul născut la Mangalia a ținut să nege și presupusa relație din trecut cu Larisa Drăgulescu, fosta soție a marelui gimnast român, Marian Drăgulescu.
Galerie Foto
”M-am cam săturat, sincer, să se umple site-urile, atunci când nu joc, de tot felul de zvonuri despre mine care nu au legătură cu fotbalul. Când joc și marchez, nu prea se întâmplă asta! Sau se întâmplă mai puțin .
Păi ok, dar dacă vin zvonuri neadevărate, minciuni? Uite, a apărut acum că aș fi format un cuplu cu Larisa Drăgulescu. O relație ascunsă… așa de ascunsă a fost că n-a existat vreodată! Eu n-am văzut-o în viața mea pe această femeie. Dar niciodată! Știu bine ce fac și ce nu fac, și pe teren, și în viața din afara fotbalului”, a declarat Denis Alibec, pentru playsport.ro.
Larisa a divorțat de Marian, dar a păstrat numele Drăgulescu. După ce s-a mutat la părinți pentru scurt moment, Larisa s-a reinventat într-un mod aparte. A făcut avere din conținut dedicat adulților, încărcat pe o rețea dedicată special pentru așa ceva.
A strâns în ultimii ani, pe vremuri de pandemie, cel puțin două milioane de euro. Larisa are doi copii, un băiat și o fată, și a recunoscut de-a lungul timpului că nu ar fi putut face o asemenea avere dacă ar fi rămas alături de Marian Drăgulescu.
Etichete: denis alibec , larisa dragulescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții