Foto Decizie radicală la un club din Anglia! L-au dat afară pentru că flirta cu fanele
articol scris de Digi Sport06.04.2024, 15:20
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Queens Park Rangers, unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din Anglia, evoluează în acest moment în Championship.
Clubul din Londra avea una dintre cele mai celebre mascote, care îi distra pe fanii din Anglia: ”Jude the Cat”.
Mascota lui QPR a fost pusă ”pe liber” pentru că se întreținea prea mult cu fetele în timpul meciurilor
Galerie Foto
Cel care îi distra pe fanii lui QPR, în timpul meciurilor, a fost avertizat în dese rânduri de către oficialii clubului. Lui ”Jude the Cat” i s-a transmis să nu mai discute cu fanele în timpul jocurilor.
În ciuda tuturor avertismentelor primite, mascota nu a ținut cont de ele și a continuat să flirteze cu fanele. Acțiunile sale au condus într-un final către concediere.
- Citește și: Cristiano Ronaldo, luat în râs de mascota lui Real Sociedad! Ce s-a întâmplat imediat după meciul decisiv
”Toți cei de la club l-au iubit pe Jude!”, au transmis cei din club, după despărțirea de ”Jude the Cat”.
Fanii clubului QPR nu au fost de acord cu această decizie și au protestat pe rețelele sociale. Suporterii au cerut conducerii să readucă mascota înapoi.
Alt caz, dar în Brazilia: O jurnalistă ar fi fost hărțuită sexual de mascota echipei chiar în timpul meciului: ”I-am simțit transpirația”
În timpul meciului Internacional - Gremio 3-2, din luna februarie, jurnalista Gisele Kumpel susține că a trăit momente teribile în spatele uneia dintre porți.
Brazilianca a declarat că mascota celor de la Internacional, Saci, i-a făcut constant gesturi nepotrivite și a luat decizia de a se adresa autorităților. Kumpel a depus plângere la Poliție pentru hărțuire sexuală.
”Eram singura femeie din acea parte a terenului. Au fost și alți jurnaliști, dar doar mie mi-a făcut asta”, a transmis Gisele Kumpel. În momentul în care un jucător de la Internacional a marcat, mascota ar fi încercat s-o sărute.
”A venit lângă mine și m-a îmbrățișat. A rămas așa. Chiar și cu masca pusă, mi-a tras capul și a făcut un gest cum că ar fi vrut să mă sărute. Am auzit sunetul de sărut și i-am simțit transpirația”, a mai spus Kumpel.
”Merg până la capăt pentru ca nicio femeie care lucrează în fotbal să mai treacă prin asta”, a scris jurnalista din Brazilia pe rețelele sociale. Clubul Internacional Porto Alegre și-a anunțat cooperarea cu autoritățile.
”Cu privire la înregistrarea unui incident legat de mascota Saci, Sport Club Internacional informează că a transmis imaginile din circuitul său intern de monitorizare la Postul de Poliție însărcinat cu investigarea episodului.
Avem încredere că toate faptele vor fi în mod corespunzător clarificate de autorități. De aceea, și până la soluționarea promptă a cazului, angajatul care lucra ca mascotă și clubul vor rămâne la dispoziția organelor competente”, a anunțat clubul Internacional.
Etichete: foto mascota qpr , mascota lui qpr a fost data afara , jude the cat queens park rangers , mascota qpr , flirt cu ffanele mascota qpr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții