Exclusiv ”De data asta, trebuie să fiu lângă Reghecampf! Sună aiurea, nu?”. Anamaria Prodan, detalii despre sechestrul pus pe casă
articol scris de Digi Sport22.08.2024, 10:24
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) a pierdut litigiul cu Universitatea Craiova, club care l-a dat în judecată pentru că n-a plătit suma din clauza de reziliere a contractului pe care a activat-o anul trecut pentru a pleca la Al-Tai.
Antrenorul încă îi datorează bani lui Mihai Rotaru, iar patronul oltenilor i-a pus sechestru pe o parte a vilei din Snagov pe care o deține împreună cu Anamaria Prodan (51 de ani). Agentul FIFA a reacționat și a spus care este situația și ce se va întâmpla cu acest ordin judecătoresc.
Anamaria Prodan: ”Trebuie să lupt pentru casa asta”. Sechestru pus pe casa din Snagov
Galerie Foto
Conform surselor digisport.ro, vila din Snagov a familiei Reghecampf ar fi evaluată la suma de 3 milioane de euro
Prodan susține că acest proces va fi unul de durată și că va fi alături de Reghecampf pentru ca vila să rămână în patrimoniul familiei.
”Se interpretează foarte mult și se scriu zeci de articole. Este firesc. Numele Prodan vinde. Este un proces care va dura. Nu se scoate la licitație mâine. Nu se împarte mâine.
Este un proces mult mai complex. Toți avem avocați, care se ocupă de fiecare proces în parte.
De data asta trebuie sa fiu lângă Reghecampf. Cum sună asta, nu? Aiurea total. Glumesc. Trebuie să lupt pentru casa asta, căci este a copiilor mei. Și cu siguranță nu am să stau liniștită, așa cum stă Reghe.
El nu mai are nimic de pierdut, căci a pierdut totul din toate punctele de vedere”, a spus Anamaria Prodan, contactată telefonic de către digisport.ro.
Anamaria Prodan îi reproșează actualului antrenor, liber de contract în acest moment, că din cauza lui s-ar fi ajuns la această situație delicată.
”Dacă acest individ avea echilibru, respect, minte si educație nu ajungea în situația asta niciodată. Simplu, dacă Reghe avea puțină mândrie nu-și vindea familia, nu aștepta să i se pună sechestru pe averea copiilor lui.
Nu ne punea niciodată în în situația asta. Reghecampf s-a pierdut cu totul, a trădat și a vândut într-o secundă, ca Iuda, totul.
Principala lui calitate asta este trădarea. Și-a pierdut mândria, demnitatea, respectul și în fața societății și în fața familiei lui. Vă spun sincer și din tot sufletul, orice a fost, orice am făcut, acest suflet mic numit Reghecampf este de domeniul trecutului”, a mai spus agentul FIFA.
Anamaria Prodan, despre Reghecampf: ”L-am iertat”
Într-un final, Prodan a mai spus că l-a iertat pe Reghecampf și că-i dorește acestuia numai bine de acum înainte.
”Cu toate ca face în continuare rău prin toate procesele deschise împotriva noastră, l-am iertat și îi dorim doar bine.
Este o procedură de durată, până se va finaliza partajul deschis de Mihai Rotaru și clubul oltean, o procedură de care avocatul meu, Oleg Burlacu, se ocupă.
În concluzie, ceea ce se întâmplă este o procedura complexă și deloc simplă! Cu toate astea, eu nu voi lăsa ca proprietățile familiei mele să fie vândute ca la birt. Dacă Laurențiu nu mai are potență materială și răspundere morală pentru casa copilului său, eu voi fi aceea care va lupta ca tot ce deține Anamaria Reghecampf sau Anamaria Prodan să nu fie vândut ca la piață”, a mai spus Anamaria Prodan, pentru digisport.ro.
Etichete: laurentiu reghecampf , anamaria prodan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții