"Cum se rupe o rotulă". Aminata a plătit 500 de euro ca să-i fie rupte picioarele colegei sale
articol scris de Digi Sport21.09.2022, 09:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pe 4 noiembrie 2021, jucătoarea Kheira Hamraoui (32 de ani) a fost lovită cu bestialitate de doi bărbaţi cu scopul de a-i provoca răni care să o facă să renunţe la fotbal.
La un moment dat s-a speculat că ar putea fi vorba despre o răzbunare a soţiei lui Abidal, după ce despre fostul fotbalist s-a aflat în timpul anchetei că ar avea o relaţie amoroasă cu victima.
Aminata Diallo ar fi plătit 500 de euro pentru a i se rupe picioarele Kheirei Hamraoui, colega sa de la PSG
Ulterior s-a demonstrat că atacatorii fuseseră plătiţi de o colegă a Kheirei, Aminata Diallo (27 de ani), care îşi considera coechipiera o piedică în carieră.
Ziarul Le Parisien a aflat că ancheta Brigării de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Judiciare din Versailles o incriminează evident pe Diallo, care a fost din nou arestată. Ea ar fi plătit 500 de euro pentru "scoatere din joc" a colegei sale de la PSG. De asemenea, alţi 4 bărbaţi au fost reţinuţi.
Galerie Foto
Aminata Diallo a căutat pe internet "cum se rupe o rotulă"
"Aşadar s-a dovedit de necontestat că Aminata Diallo a alimentat o ură patologică faţă de colega sa de la PSG, pe care o considera un obstacol în calea propriei cariere sportive", se arată în raport, citat de Marca.com, în care se insistă şi asupra convingerii că Diallo a plătit pentru atacul brutal asupra Kheirei.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că este vorba despre "gelozia profundă" a Aminatei după ce au descoperit pe WhatsApp mai multe mesaje de ură împotriva victimei.
De asemenea, pe calculatorul Aminatei Diallo au fost găsite căutări despre "cum se rupe o rotulă" şi "cocteiluri periculoase de droguri".
Deşi sunt arestaţi patru bărbaţi, se pare că adevăratul agresor al Kheirei ar fi un al cincilea, al cărui nume nu a fost încă descoperit de anchetatori. Cei reţinuţi s-ar teme să-l pronunţe pentru că face parte din crima organizată, iar ei ar putea deveni victimele represaliilor.
Galerie Foto
Ce a declarat Kheira Hamraoui despre momentul agresiunii
"După luni lungi de suferință, am decis să ies din tăcere. Nu voi uita niciodată acea noapte de 4 noiembrie 2021. Acea noapte întunecată care mi-a schimbat viața personală și profesională, viața mea de femeie și de fotbalistă.
Acea noapte tristă în care am crezut că mor când doi bărbați m-au forțat să ies din mașină și pur și simplu au dat în mine cu bare de fier, țintindu-mi partea inferioară a corpului.
Scopul lor a fost simplu: să mă elimine prin violență extremă, rupându-mi picioarele și încheindu-mi cariera. A fost o experiență traumatizantă. Cu siguranță sunt nevinovată, cu excepția faptului că am preferat să tac. După agresiune, am fost insultată pe nedrept pe teren, hărțuită pe rețelele de socializare și amenințată cu moartea", a precizat victima.
Hayet Kebir, soţia lui Abidal, a intentat divorţ după ce fostul fotbalist i-a confirmat că avea o relaţie cu Kheira
În momentul în care s-a aflat despre atacul asupra fotbalistei de la PSG, iar Hayet a devenit suspectă din cauza soţului său, Eric Abidal şi nevasta sa se aflau la Bucureşti.
Hayet a publicat două fotografii pe 10 noiembrie 2021, pe Instagram, alături de soțul său, dintr-un hotel din București, cu mesajul: ”Să petrec timpul cu tine Eric Abidal este întotdeauna un lucru atât de prețios”.
Galerie Foto
Etichete: aminata diallo , kheira hamraoui
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții