Video Exclusiv Cum a scăpat Marcel Răducanu de arest: ”Ia uită-te, Roza, am voie să mă duc sau nu?”
articol scris de Digi Sport19.04.2022, 23:48
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Marcel Răducanu (67 de ani), unul dintre cei mai talentați fotbaliști români din istorie, a rememorat un episod din 1987, când a evitat ”la mustață” să fie arestat.
Fost jucător de legendă al Stelei, în 1981, Marcel Răducanu a fugit de regimul comunist din România și s-a refugiat în Germania, la Dortmund. A evoluat timp de șase sezoane la Borussia și, la 35 de ani distanță, a povestit un moment care se putea dovedi de cotitură în viața sa.
Cum a scăpat Marcel Răducanu să fie arestat și trimis înapoi în România. ”Ia uită-te, Roza, am voie să mă duc sau nu?”
La un duel din Cupa UEFA, Marcel Răducanu trebuia să călătorească alături de BVB în fosta Iugoslavie, pentru un duel cu Velez Mostar (Bosnia și Herțegovina), însă o ”profesoară de astrologie” l-a întors din drum și a evitat astfel să fie arestat și trimis înapoi în România.
”A fost în `87, meci de Cupa UEFA cu Velez Mostar. Am jucat la Dortmund, 2-0, și meciul de la Mostar, m-am dus, avem o nebuneală în perioada aia, o luasem cu astrologia. Am avut o profesoară și mi-a făcut horoscopul, m-am dus la aia imediat și i-am spus: `Ia uită-te, Roza, am voie să mă duc sau nu?`
`Nu te duce, că nu te mai întorci!` Bun, dacă zice asta, sigur așa e. M-am dus la antrenor să-i spun: `Nu pot să merg, nu pot, că mă opresc ăia acolo!` `Ești nebun? Avem nevoie de tine`. Și atunci i-am spus: `Nu vă supărați, dar nu merg! Mi-e frică`.
Până la urmă a acceptat, am pierdut 1-2, dar ne-am calificat. După meci, m-am dus să iau echipa de la Dusseldorf. A venit președintele plângând și m-a luat în brațe: `Bine că n-ai venit!` Mă așteptau la aeroport, mă luau”, a povestit Marcel Răducanu la Liga Digisport.
- 1972-1982 este perioada petrecută de Marcel Răducanu la Steaua
- 6 sezoane a jucat apoi Marcel Răducanu la Borussia Dortmund
- Zurich (1988-1991) și Ludenscheid sunt echipele pentru care a mai evoluat Marcel Răducanu în străinătate
- 21 de selecții și 3 goluri a adunat pentru naționala României
VIDEO Cum a evitat Marcel Răducanu să fie arestat în fosta Iugoslavie
Etichete: marcel raducanu , marcel raducanu dortmund , marcel raducanu iugoslavia , marcel raducanu arestat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții