Culmea tupeului: al 12-lea jucător nu a fost publicul, ci chiar un fotbalist! Ce se așteaptă acum
articol scris de Digi Sport24.12.2024, 11:36
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În fotbal se spune că publicul poate avea o contribuție decisivă la rezultatul final al unui meci. Susținerea sau, din contră, ostilitatea venită din tribune sunt importante și de aceea se spune că publicul poate fi ”al 12-lea jucător”.
Într-un meci din prima ligă a Indoneziei, a patra cea mai populată țară a lumii cu peste 275 de milioane de locuitori, suporterii din tribune au fost atât de puțini încât gazdele s-au gândit că e mai simplu de apărat un gol avans dacă trimit pe teren și al 12-lea fotbalist. Probabil ca să poată acoperi mai bine terenul.
În Indonezia finalul meciului s-a jucat 12 contra 11 și rezultatul a rămas 3-2 pentru gazde
Concret, echipa indoneziană PSM Makassar a introdus un jucător suplimentar pe teren în ultimele secunde ale meciului împotriva lui Barito Putra. PSM a câștigat meciul cu 3-2.
Conform celor de la gatling_arbalest Barito Putra a depus contestație și solicită să câștige meciul la masa verde.
Oaspeții au condus cu 1-0 din minutul 32, după care PSM Makassar a întors scorul la 3-1, prin reușitele din minutele 56, 74 și 84. Ultima reușită le-a aparținut celor de la Putera, care au marcat prin Gero în minutul 90.
În ciuda presiunii oaspeților, scorul nu s-a mai schimbat, iar în clasament PSM se află pe locul 4 după 16 etape, cu 27 de puncte, cu 10 mai puțin decât liderul Persebaya.
Bario Putera este pe locul 15, primul deasupra retrogradării, cu 11 puncte.
Partida s-a disputat pe un stadion de 40.000 de locuri, în prima ligă din Indonezia, dar asistența s-a ridicat la 1.062 spectatori.
Etichete: fotbal indonezia , psm makassar barito putra , 12 jucatori indonezia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții