Cristiano Ronaldo, supererou într-o serie de benzi desenate. Luptă cu roboți și extratereștri
05.05.2019, 15:57SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Cristiano Ronaldo nu se dezminte. Starul lui Juventus a lansat o serie de benzi desenate în care el este supererou. Prezentarea noului proiect a avut loc în ziua Free Comic Book Day (FCBD), iar fanii au putut vizualiza o bandă desenată, în care Cristiano Ronaldo (34 ani) se transformă în supererou şi luptă contra personajelor precum roboţi şi extratereştri.
"În acelaşi mod în care fotbalul strânge laolaltă culturi şi popoare din lumea întreagă, cred că şi marile personaje şi eroii pot reuşi acest lucru. Astfel, sunt încântat să pun laolaltă aceste pasiuni ale fotbalului şi supereroi prin intermediul acestui proiect şi să-l împărtăşesc cu fanii mei", a scris Ronaldo pe Twitter pentru a prezenta lansarea benzii desenate ”Striker Force 7”.
În mai 2018, fotbalistul portughez a anunţat încheierea unui parteneriat cu Graphic India, companie care produce animaţii şi romane grafice, pentru proiectul ”Striker Force 7”.
Cristiano Ronaldo nu se retrage la Barcelona
Ronaldo, care a jucat 9 ani la Real Madrid, a fost întrebat dacă s-ar retrage la Barcelona, iar răspunsul lui a fost unul pe măsură.
"Barcelona nu este pentru mine, nu. Am mers acolo o dată sau de două ori și am simțit că acolo Cristiano nu este prea plăcut. Dar e normal, din cauza rivalității. Nu se va întâmpla nimic", a spus Cristiano.
Cristiano Ronaldo a anunțat că va continua la Juventus şi sezonul viitor. Starul de 34 de ani a marcat 28 de goluri și a oferit și 13 assist-uri în cele 41 de meciuri disputate în tricoul lui Juventus, în toate competițiile acestei stagiuni.
Etichete: cristiano ronaldo , cristiano ronaldo supererou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții