Costel Gâlcă, întrebat direct de spanioli: ”Ce se întâmplă cu fotbalul românesc?”. Răspunsul dat de antrenor
articol scris de Digi Sport31.03.2023, 20:22
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Costel Gâlcă (51 de ani), fostul mare internațional, acum antrenor liber de contract, a acordat un interviu în publicația spaniolă As.
Una dintre întrebări a fost despre fotbalul românesc: ”Ce se întâmplă cu fotbalul românesc? De ce stagnează?”.
- Costel Gâlcă a refuzat un salariu imens din Liga 1! De ce nu s-au concretizat negocierile
- Costel Gâlcă a câștigat ”tripla” cu FCSB, dar Gigi Becali nu-l iartă: ”L-a supărat foarte tare”
Costel Gâlcă: ”România trebuie să progreseze la nivelul juniorilor”
”Au fost în România antrenori din Spania sau Italia care au predat modelul lor. Cei din generația mea au preluat filosofia din anii petrecuți în Spania și au încercat să o implementeze, așa cum s-a întâmplat și cu alți colegi care au jucat în Germania și Italia. Cultura noastră este diferită.
România trebuie să progreseze la nivelul juniorilor. Are nevoie de mult mai mult. Este logic. Generația noastră a ajuns sus datorită pregătirii care a existat la vremea respectivă, în timpul comunismului. Acum, copiii stau în casă și nu mai sunt atât de multe parcuri sau terenuri, nici măcar sportul nu mai este gratuit.
Costă să faci sport, iar clasa de mijloc din România care are mai mulți copii nu-și permite să îi dea la sport. Înainte se putea, iar pe stradă învățam multe lucruri”, a fost răspunsul dat de Costel Gâlcă.
Costel Gâlcă este campion cu FCSB
Costel Gâlcă a obținut cele mai importante performanțe ca antrenor la FCSB, în sezonul 2014 - 2015, când a câștigat titlul, Cupa României și Cupa Ligii.
Fostul internațional a antrenat ultima dată în Arabia Saudită, la Al-Hazem, de care s-a despărțit în februarie 2022.
Etichete: costel galca , interviu costel galca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții