Comunicat de presă - Aplicația Digi.Online lansează funcționalități noi și îmbogățește conținutul pentru abonații Digi | RCS & RDS
17.09.2019, 16:09Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
-
Digi.Online va integra, sub o categorie distinctă, cele mai noi producții HBO, iar abonații Digi care au activată extraopțiunea HBO sau MAXPAK se vor putea bucura de cele mai recente și mai de succes producții disponibile HBO GO;
-
Abonații care își activează extraopțiunea MAXPAK în perioada 17-30 septembrie vor putea beneficia de o lună de gratuitate pentru acest serviciu și pot câștiga un Samsung Galaxy S10;
-
Noua versiune a aplicației Digi.Online vine cu noutăți și pentru iubitorii sporturilor.
DIGI | RCS & RDS pune, de marți, 17 septembrie, la dispoziția abonaților, o serie de facilități pe gustul cinefililor și al iubitorilor sporturilor.
În aplicația mobilă și pe site-ul Digi.Online, într-o categorie distinctă, se vor regăsi cele mai bune seriale și filme pe care le oferă HBO GO. Tot ce are de făcut abonatul este să își activeze una dintre extraopțiunile HBO sau MAXPAK, precum și Digi.Online, iar apoi va putea urmări direct din Digi.Online filmele și serialele produse de HBO. Printre premierele lunii septembrie se numără: Jaf cu clasă (Ocean's 8), Glass, Holmes și Watson, Prafuri (Snowfall), The Deuce. De asemenea, vor fi prezente în Digi.Online serialele Povestea slujitoarei, Marile minciuni nevinovate, Divorț, Aventura, Cea mai puternică voce și filme precum Mary Poppins revine, Tomb Raider: Începutul, Bohemian Rhapsody sau Misiune Imposibilă: Declinul. Pe lângă titlurile prezente încă de la lansare, programul pentru sfârșitul anului va aduce noutăți precum sezonul al treilea al producției locale, UMBRE, și noile producții originale Watchmen și Materiile întunecate (His Dark Materials).
”Noile funcționalități și conținutul îmbunătățit ale Digi.Online sunt răspunsul nostru la modul în care a evoluat, în ultima perioadă, consumul de conținut video prin platformele complexe. Abonații au nevoie de tot mai multă conectivitate pentru că vor să aibă acces oriunde, oricând, la transmisiunile care suscită interes ridicat – competiții sportive europene și internaționale, evenimente majore, precum și conținut de divertisment de cea mai buna calitate”, a declarat Valentin Popoviciu, Vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Digi| RCS & RDS .
“Împreună cu RCS & RDS, ca urmare a unui parteneriat solid și din dorința de a oferi cea mai bună experiență pentru utilizatorii serviciilor noastre, am integrat canalele liniare HBO, HBO2, HBO3, Cinemax și Cinemax 2, precum și conținutul HBO GO în platforma Digi.Online, răspunzând astfel nevoilor actuale atât de diverse ale abonaților noștri. Cu mii de ore de conținut premium reînnoit în mod constant, secțiunea HBO GO oferă acces la numeroasele producții HBO, seriale originale, filme și documentare, producții locale HBO Europe, dar și seriale de la alți furnizori de conținut de înaltă calitate, filme de succes și programe pentru copii”, a declarat Mădălina Popescu, Director General al HBO România.
O lună de gratuitate pentru extraopțiunea MAXPAK
Toți abonații care își vor activa serviciul Digi.Online și opțiunea MAXPAK în intervalul 17 – 30 septembrie 2019 vor putea intra în competiția pentru câștigarea unui premiu constând într-un telefon Samsung Galaxy S 10 și vor beneficia de o lună gratuită de MAXPAK.
Pentru a intra în concurs, participanții trebuie să răspundă la o întrebare și să își completeze datele pe site-ul digiromania.ro. Detalii despre mecanismul concursului se găsesc aici.
Interacțiune nelimitată și cu iubitorii sporturilor
Digi.Online aduce noutăți și pentru fanii sportului. Abonații care urmăresc transmisiunile Digi Sport vor putea primi notificări din partea aplicației, din data de 23 septembrie, cu privire la ora de începere a meciurilor echipei favorite sau a unor importante competiții din sporturile preferate.
Canalele sportive ale Digi | RCS & RDS difuzează meciurile disputate în UEFA Europa League și UEFA Champions League, dar și Liga 1, Liga 2, Cupa României și campionatele naționale importante de pe continentul european (La Liga, Serie A , Ligue 1 și Bundesliga). În grila de programe DigiSport se regăsesc transmisiuni de Formula 1, marile competiții internaționale de handbal și turnee ATP, și, în exclusivitate, 50 de turnee WTA unde evoluează cele mai bune jucătoare de tenis la nivel mondial.
Într-o primă fază, aplicația va beneficia de toate aceste noutăți pentru versiunile Android și desktop, iar în următoarele săptămâni va fi disponibilă și versiunea IoS.
În lunile ianuarie și februarie, DIGI | RCS & RDS a lansat noile versiuni ale aplicațiilor Digi.Online și Digi România, care au beneficiat de optimizări la nivel de design și usability, atât pentru Android, cât și pentru IoS. A fost introdus modulul de vizionare pentru copii și s-a simplificat procesul de înregistrare și autentificare, astfel încât să ușureze folosirea contului individual.
Platforma Digi.Online oferă utilizatorilor conținuturile video din oferta Digi TV - 60 de posturi TV, știri, filme, seriale, desene animate, posturi generaliste, naționale și internaționale. Accesul la serviciul DigiOnline este gratuit pentru clienții Digi TV și Digi Net (servicii cumulate), conținuturile din extraopțiuni fiind accesibile doar abonaților care le-au activat. Conţinutul Digi.Online este pus dispoziţia acestora cu titlu gratuit în condiţiile stabilite de societatea RCS & RDS S.A. şi cu respectarea dispoziţiilor legislației europene în vigoare. DigiOnline nu este disponibil în afara teritoriului României.
Despre Digi.Online
Digi.Online este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține singurul post TV Ultra HD, Digi 4K, televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Chill FM și Dance FM.
Despre HBO EUROPE
În Europa, HBO oferă programe abonaților prin intermediul a cinci servicii care acoperă 21 de țări.
În Europa Centrală HBO este disponibil direct abonaților și prin operatori din România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Slovenia, Croația, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia & Herțegovina și Moldova. În Scandinavia, HBO Nordic (The Home of Series) oferă un serviciu premium SVOD direct consumatorilor și prin operatori-parteneri în Suedia, Norvegia, Finlanda și Danemarca.
În Spania, HBO España este disponibil ca serviciu SVOD printr-un parteneriat exclusiv cu un operator internațional, în timp ce în Țările Baltice, conținutul HBO este disponibil în Estonia, Letonia și Lituania printr-un parteneriat exclusiv cu un operator de comunicații electronice cu operațiuni în regiune. În februarie 2019, HBO Portugalia a fost lansat ca un serviciu de SVOD direct către abonați, de asemenea, printr-un parteneriat exclusiv cu un operator de comunicații electronice.
Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
Telefon: +40 31 400 42 44
Etichete: digi online , aplicatia digi.online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții