”Cea mai frumoasă femeie din lume”, gata să spună totul despre Ilie Năstase: ”Nu mai pot să trăiesc în minciună. E dureros”
articol scris de Digi Sport08.05.2024, 11:02
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ioana (47 de ani), soția lui Ilie Năstase (77 de ani), a anunțat că ”în curând” va spune totul despre mariajul cu fostul mare jucător de tenis.
Ioana, numită recent de Ilie Năstase ”cea mai frumoasă femeie din lume”, susține că a făcut ”multe lucruri” împotriva voinței sale și că a ajuns la capătul răbdării.
Galerie Foto
Ioana Năstase: ”E dureros ce mi se întâmplă”
”Am niște supărări în suflet care mă macină de ceva timp. Eu am fost și sunt genul de femeie care a mascat foarte multe lucruri.
Am foarte multe dureri sufletești, dar o să vină și ziua când o să vorbesc despre tot ce se întâmplă în mariajul meu.
Chiar și așa, în ciuda problemelor, nu se pune vorba de un divorț. Simt că am sufletul foarte încărcat. A trebuit să fac foarte multe lucruri împotriva voinței mele.
Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul. Este dureros ce mi se întâmplă. Nu mai pot”, a declarat Ioana Năstase, potrivit Click.
Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei
De curând, o nouă ”bijuterie” a intrat în colecția de mașini a lui Ion Țiriac, un model Mercedes AMG One pe care l-a așteptat cinci ani și care costă 2.8 milioane de euro.
Galerie Foto
Prezent la evenimentul de prezentare a mașinii, Ilie Năstase a menţionat că are curaj să conducă acest model și a făcut gluma zilei.
"Ţiriac colecţionează de când jucam noi tenis, cred că prima maşină a luat-o în 1969. Eu am avut pasiune pentru scutere, pentru biciclete... Aici este cea mai importantă colecţie de maşini pe care am văzut-o vreodată. Şi eu o să mă zbat şi o să reuşesc ca galeria Ţiriac Collection să fie introdusă în turul Bucureştiului, aşa ne facem şi noi puţină publicitate.
Am curaj să conduc maşina asta... ce, e avion? O să-l întreb pe Ţiriac cum se conduce. Mă lasă să o conduc... mă lasă, că i-am dat scuterul meu. E un schimb, îi dau scuterul, îmi dă maşina", a spus, în glumă, Ilie Năstase.
Etichete: ilie nastase , ioana nastase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții