Ce ar fi pățit în noaptea petrecută în spital Ștefania, femeia jandarm bătută de ultrașii infiltrați printre protestatari
20.08.2018, 20:07SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ștefania, femeia jandarm bătută de manifestanți în Piața Victoriei, ar fi avut o noapte grea la Spitalul Floreasca. Aceasta ar fi avut halucinații, retrăind momentele teribile în care ultrașii au lovit-o.
Protestele antiguvernamentale de pe 10 august, din Piața Victoriei au adus un adevărat măcel, iar Jandarmeria a susţinut că membri ai galeriilor de fotbal au instigat la violenţe, apărând astfel regretabilele incidente. Cele mai crunte momente au fost reprezentate de bătaia teribilă pe care au încasat-o doi jandarmi. Ştefania, femeia jandarm călcată pur şi simplu în picioare de mulţime le striga celor care o loveau: "Mă omorâți! Mă omorâți!”. Cei doi jandarmi au fost scoşi din mâna agresorilor de alţi protestatari care i-au condus spre colegii lor.
Doi dintre cei care au creat haos la protestul de vineri din Piaţa Victoriei sunt suporteri ai Stelei, echipa de Liga a patra condusă de Marius Lăcătuş. Anunţul oficial a fost făcut de FCSB, care a ţinut astfel să se delimiteze de manifestările huliganice.
Acum, la aproape două săptămâni distanță, apar noi detalii despre ceea ce a pățit Ștefania. Deși rănile au fost superficiale, ea a fost ținută sub observație o noapte, la spital, unde a retrăit momentele crunte din Piață.
"Doctorii au hotărât să o mai țină 24 de ore sub observație și să îi facă o tomografie. Avea halucinații, se comporta ciudat, spunea că retrăiește momentele în care o băteau protestatarii nervoși", au povestit surse apropiate Spitalului Floreasca pentru wowbiz.ro.
Tribunalul Bucureşti ar fi emis ordonanţe de reţinere pe numele celor doi fani ai Stelei, fiind acuzați de ultraj şi tulburarea liniştii publice.
Etichete: proteste piata victoriei , stefania , stefania jandarm , femeia jandarm
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții