Au apărut imaginile cu Clara Chia Marti, filmate în casa în care Gerard Pique locuia cu Shakira
articol scris de Digi Sport10.01.2023, 09:04
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gerard Pique (35 de ani) și Shakira (45 de ani) nu mai formează un cuplu din iunie 2022, însă "ruptura" dintre cei doi apăruse cu mult timp în urmă.
FOTO Imaginile cu Gerard Pique și Clara Chia Marti din august 2021
Galerie Foto
Recent, Shakira a aflat de existența unor imagini din 2021, când Gerard Pique a oferit un interviu pe Zoom. În filmare apare la un moment dat și Clara Chia Marti, actuala parteneră a Pique.
Imaginile au fost surprinse în casa în care fostul fotbalist locuia alături de Shakira și de cei doi copii, iar acum au apărut pe rețelele sociale (FOTO în galeria de mai sus).
"Shakira este devastată, după ce a văzut imaginile cu această femeie care se simțea ca acasă în locul în care artista locuia alături de Gerard Pique și de copii.", a afirmat o sursă, pentru publicația Page Six.
Jurnaliștii iberici mai notează că la acea vreme Shakira și copiii erau plecați într-o călătorie. "E devastator să afli că relația lui Pique cu Clara Chia a început mult mai devreme decât ți-ai imaginat vreodată.", a mai spus sursa citată, cu referire la artista columbiană.
Shakira, enervată de Gerard Pique, care l-a expus pe Milan în social media
Galerie Foto
Marca scrie că un nou conflict între Gerard Pique și Shakira a izbucnit. Motivul: Milan Pique (9 ani), băiatul cel mare al celor doi, a apărut alături de tatăl său, într-un LIVE făcut pe platforma Twitch.
Shakira a izbucnit după ce a aflat acest lucru, deoarece consideră că Milan a fost expus de tatăl său pe social media. Artista nu își dăduse în prealabil acordul pentru acest lucru și nu fusese consultată înainte ca fiul ei să apară în această transmisiune.
Cântăreața columbiană și-a manifestat nemulțumirea prin intermediul unei scrisori trimise mai multor publicații, scrie sursa citată. De asemenea, Shakira a fost deranjată și de unele subiecte discutate de față cu fiul său, în vârstă de 9 ani.
"Se pare că Pique va trebui să rezolve această problemă cu fosta sa parteneră și să nu se mai afișeze alături de copii pe rețelele sociale. Până în acest moment, fostul fotbalist nu a oferit nicio reacție în această speță și se pare că vrea să rezolve problema în privat. Cert este că Shakira nu vrea ca astfel de episoade să se repete.", scriu jurnaliștii de la Marca.
Etichete: gerard pique , shakira , clara chia marti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții