”Am luat legătura între noi!” Foștii jucători ai lui Ionuț Popa vor să îl ajute pe tehnicianul care este grav bolnav
15.12.2019, 18:41SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ionuț Popa este unul dintre cele mai iubite personaje din fotbalul românesc, iar foștii săi jucători vor să îl ajute în aceste momente, în care este grav bolnav. Unul dintre ei este Răzvan Pleșca, cel care a colaborat cu tehnicianul la Poli Iași.
"El este omul care m-a adus la Iaşi, este antrenorul care m-a promovat la seniori prima dată, tot cu el am jucat prima dată titular în Liga 1.
Perioada petrecută împreună la Iaşi a fost una fantastică, este foarte iubit aici, la Iaşi, este foarte iubit şi de noi, de foştii lui jucători. Am luat legătura între noi, vom face tot posibilul să-l ajutăm", a spus Pleșca.
Ionuț Popa este grav bolnav
De la începutul lui martie, Ionuț Popa se confruntă cu probleme mari de sănătate, iar medicii nu i-au pus încă un diagnostic clar. Din informațiile apărute în vară, se părea că acesta ar suferi de o semipareză facială, dar starea sa de sănătate s-a agravat în ultima perioadă.
”A fost la 5-6 doctori, la Timișoara, Arad, Iași, Budapesta, și nimeni nu i-a dat de cap problemei”, spunea în vară fostul său secund, Cristian Păcurar, are mai multe probleme medicale, inclusiv la nivelul țesuturilor. De la începutul lunii martie, un doctor neurolog de la Spitalul Clinic Județean din Timișoara i-a impus restricții clare legate de stilul de viață.
Etichete: ionut popa , razvan plesca , ionut popa probleme
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții