A risipit 16 milioane de dolari și a ajuns om al străzii! Cum arată acum și ce job și-a găsit. ”Sunt pe cont propriu”
articol scris de Digi Sport06.09.2022, 16:28
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Delonte West (39 de ani), fostul star din NBA, care a jucat la echipe precum Cleveland Cavaliers, Boston Celtics sau Dallas Mavericks, a risipit averea de aproximativ 16 milioane de dolari adunată din baschet și a ajuns pe străzi.
Fost coleg cu LeBron James, West a fost diagnosticat în 2008 cu tulburare bipolară. În aceeași perioadă, au apărut zvonuri legate de o aventură a lui Delonte cu mama lui ”King James”, iar de atunci cariera sa a luat-o la vale.
Delonte West a pierdut 16 milioane de dolari și a ajuns pe străzi
Galerie Foto
De-a lungul timpului, a mai încercat să mai joace în ligile inferioare din SUA, în China și chiar în Venezuela, însă fără succes. A urmat o perioadă în care nimeni nu a știut nimic despre el, rătăcind pe străzile din mai multe orașe americane, cufundat în droguri și alcool.
A fost arestat în numeroase rânduri, însă în 2020, după ce a fost filmat cerșind, Mark Cuban, proprietarul echipei Dallas Mavericks, i-a întins o mână de ajutor și l-a internat la o clinică de reabilitare. Viața sa s-a schimbat ușor în bine de la acel moment, dar problemele continuă pentru Delonte West.
În urmă cu o lună, la ”Good Morning America”, o celebră emisiune din SUA, a fost prezentat un material cu Delonte West. Acesta lucrează la o firmă de instalat podele, însă tot nu are o locuință stabilă.
”Baschetul nu a reprezentat ceva ce a trebuit sa fac, a fost un stil de viață, am trăit viața pe care am fost menit să o trăiesc. Au fost momente când un coș ratat sau un meci pierdut s-au transformat într-o depresie care creștea ca un bulgare de zăpadă și îmi trebuiau ore doar ca să mă urnesc din sală”, a transmis West.
Cum arată acum Delonte West și unde a fost surprins
Față de acum doi ani, West s-a schimbat din punct de vedere fizic, arată mai bine, însă, la începutul lunii septembrie, pe rețelele sociale a apărut un clip video în care a fost surprins într-un cazinou, sub influența băuturilor alcoolice.
Cu toate acestea, reacțiile au fost doar de susținere. În SUA, dependența este considerată o boală, iar oamenii înțeleg că, în general, vindecarea vine în timp: ”Când va veni vremea, o va face”, a fost unul dintre comentarii.
Galerie Foto
”Am jucat în aceeași echipă cu LeBron James timp de trei ani. Am avut grijă de familia mea, am plătit locuința și educația pentru toată lumea. Acum sunt pe cont propriu, nu vreau nimic în schimb”, spunea Delonte West, într-un alt clip de pe rețelele sociale, la jumătatea lunii iunie.
Etichete: nba , delonte west , baschetbalist cersetor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții