Timişoara şi-a păstrat titlul la rugby, după o nouă finală cu Ştiinţa Baia Mare
26.05.2018, 20:34Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Timişoara Saracens a câştigat finala SuperLigii la rugby, 21-15 (12-8) contra lui CSM Ştiinţa Baia Mare, pe Stadionul Naţional ''Arcul de Triumf'' din Capitală.
Bănăţenii au cucerit al treilea titlu consecutiv, după ce în ediţiile anterioare i-au avut adversari în ultimul act al competiţiei tot pe maramureşeni.
Partida de sâmbătă a fost una echilibrată. 'Zimbrii'' au deschis rapid scorul, printr-un drop-gol reuşit de Ratu Taniela Maravunawasawasa, pentru ca timişorenii să preia apoi controlul partidei şi să marcheze două eseuri, prin Jack Umaga şi Tangimana Fonovai, primul transformat de Luke Samoa.
Finalul primei reprize a aparţinut celor de la CSM Ştiinţa, care au profitat de eliminarea temporară a lui Jody Rose, în urma unui cartonaş galben, şi au redus din diferenţă prin eseul lui Răzvan Ailenei, netransformat, astfel că la pauză Timişoara conducea cu 12-8.
În partea a doua a jocului, bănăţenii au continuat să domine până spre finalul meciului, beneficiind de trei lovituri de pedeapsă, toate fructificate de Luke Samoa, în timp ce băimărenii, care au revenit în ultimele zece minute, au mai izbutit un eseu, prin Cristian Chirică, transformat de Maravunawasawasa.
Cu acest succes, Timişoara Saracens păstrează titlul în Banat după un sezon în care a ratat celelalte trei obiective: Cupa Regelui, Cupa României şi calificarea în grupele Challenge Cup.
CSM Ştiinţa Baia Mare, care-l va avea din sezonul viitor antrenor pe argentinianul Mario Alejandro Canale, intră în posesia medaliilor de argint, şi se mulţumeşte în actuala stagiune cu trofeul Cupei Regelui.
În finala mică, disputată tot pe stadionul ''Arcul de Triumf'', CSA Steaua s-a impus cu scorul de 23-22 în faţa celor de la CSM Bucureşti.
Echipele din finală:
CSM Ştiinţa Baia Mare: 15.Ionuţ Botezatu, 14.Sikuea Taliauli, 13.Alexandru Bucur, 12.Sione Fakaosilea, 11.Michael Doneghan, 10.Taniela Maravunawasawasa, 9.Bidzina Shamkaradze-cpt. , 1.Constantin Mardare Pristaviţă, 2.Florin Bârdaşu, 3.Waisea Nailago, 4.Marius Dănilă, 5.Dumani Siphosethu Mtya, 6.Cristi Marian Chirică, 7.Feofaaki Holoia, 8.Răzvan Ailenei.
Rezerve: 16.Paul Rusu, 17.Mihai Dico, 18.Silviu Sebastian Suciu, 19.Florian Roşu, 20.Alexandru Ţiglă, 21.George Paul Oprea, 22.Mihai Lămboiu, 23.Sean Morrell
Timişoara Saracens: 15.Luke Alec Giovanni Samoa, 14.Cătălin Fercu, 13.Tangimana Fonovai, 12.Jack Siaki Umaga, 11.Stephen Ross Shennan, 10.Jody Gavin Rose, 9.Kevin Luiters, 1.Ionel Badiu, 2.Andrei Rădoi, 3.Mesake Losilosi Doge, 4.Ionuţ Lucian Mureşan, 5.Marian Drenceanu, 6.Vlad Neculau, 7.Vasile Sorin Rus-cpt, 8.Randall Anthony Morrison.
Rezerve: 16.Viorel Marian Sabău, 17.Sione Manu Taupaki, 18.Samuel Mariş, 19.Dorin Lazăr, 21.Ratu Henry Wainiu Seniloli, 22.Gabriel Conache, 23.Marius Mihai Simionescu, 24.Florin Vlăduţ Popa.
Arbitri: Matthew Carley (Anglia), Ian Tempest (Anglia), Phil Watters (Anglia)
Observator: Bogdan Budişteanu (Iaşi)
Arbitru nr 4: Trevor Fisher (Anglia).
Agerpres
Etichete: timisoara baia mare rugby , finala superliga rugby , timisoara saracens , timisoara campioana rugby , finala campionat rugby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții