Doliu în lumea sportului: pilot de doar 14 ani, mort după un accident pe circuit
11.06.2018, 18:36Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
O veste tristă a zguduit luni lumea sportului: a murit Andreas Perez, pilotul care a suferit un accident teribil cu o zi în urmă pe circuitul Montmelo, în timp ce concura în Campionatul Mondial al juniorilor, la clasa Moto3. Tânărul avea doar 14 ani și în urma impactului suferise serioase leziuni cerebrale, care în cele din urmă s-au dovedit fatale.
"Andreas Perez fost internat în spital cu serioase leziuni cerebrale și la scurt timp s-a declarat moartea cerebrală. Chiar dacă inima a continuat să bată, în ciuda eforturilor, medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viața. Andreas nu a putut câștiga această cursă. Au fost ore foarte grele pentru toți membrii echipei Reale Avintia Academy, care au fost alături de familie încă din prima clipă în aceste momente complicate", a scris echipa fostului pilot, Avintia Academy, într-un comunicat oficial.
"Am pierdut un pilot extraordinar, dar mai presus de toate o persoană extraordinară și îi vom simți lipsa. Echipa și toți sponsorii doresc să își acorde tot sprijinul familiei lui Andreas în acest moment foarte dificil", a mai scris în comunicatul emis de Avintia Academy.
A fost cel de-al treilea accident soldat cu un deces de pe Circuit de Catalunya, în ultimii 3 ani, după cele în urma cărora au pierit Luis Salom (în 2016, la Moto2) și Enric Sauri (în 2017, la cursa de anduranță de 24 de ore).
Etichete: andreas perez , andreas perez deces , deces andreas perez , andreas perez moto3 , andreas perez avintiaacademy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții