Ce pregătesc americanii, odată cu relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei de coronavirus
30.04.2020, 14:19Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Statele Unite au înregistrat până acum 1.064.572 de cazuri de coronavirus şi 61.669 de decese provocate de COVID-19.
Americanii se pregătesc de relaxarea restricţiilor impuse în timpul pandemiei de coronavirus şi unele segmente din sport au în plan reluarea pregătirilor.
Ce urmează în NHL, odată cu relaxarea restricţiilor
Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL) a anunţat că speră să redeschidă bazele de antrenament pentru jucători până la mijlocul sau finalul lunii mai, dacă restricţiile locale din timpul pandemiei de coronavirus vor permite reluarea activităţilor în grupuri reduse.
Sezonul NHL a fost suspendat la mijlocul lunii martie în cadrul eforturilor de stopare a răspândirii noului coronavirus, cu trei săptămâni şi 189 de meciuri rămase de disputat din sezonul regulat, în timp ce play-off-ul pentru Cupa Stanley este programat să se încheie în iunie.
Având în vedere noutăţile legate de unele comunităţi locale, NHL şi Asociaţia Jucătorilor din NHL au anunţat că iau în calcul o nouă fază după cea actuală de autoizolare recomandată.
''Data precisă de trecere la faza a doua, în care jucătorii să îşi poată relua activitatea în grupuri mici la bazele de antrenamente rămâne nedeterminată'', au anunţat cele două organizaţii într-un comunicat comun.
''Totuşi, având în vedere condiţiile care sunt pe un trend favorabil (...), considerăm că am putea să trecem la faza a doua la un moment dat la mijlocul sau finalul lunii mai'', continuă comunicatul.
Liga şi sindicatul jucătorilor au precizat că nu au luat nicio decizie şi nu au stabilit o dată pentru o posibilă reluare a meciurilor.
În NHL s-au înregistrat mai multe cazuri de infectare cu coronavirus în cele 31 de echipe din Statele Unite şi Canada.
Etichete: sua , nhl , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții