Transfer realizat de "Tigroaice"! Alicia Gogîrlă, fiica Simonei Gogîrlă, va juca la CSM București
articol scris de Digi Sport06.07.2021, 13:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alicia Gogîrlă, fiica vicecampioanei mondiale din 2005 Simona Gogîrlă, a semnat cu echipa de handbal CSM București.
În vârstă de 18 ani, interul dreapta Alicia Gogîrlă a evoluat sezonul trecut la gruparea Corona Brașov. E componentă a reprezentativei de tineret care de joi va participa la Campionatul European din Slovenia.
Mama Aliciei e vicecampioană mondială
Alicia speră să-i calce pe urme mamei sale, una dintre cele mai valoroase handbaliste din România, de după 1989. Născută în Focșani, Simona a fost golghetera Europeanului din 2000, disputat la București, a cucerit argint cu naționala României în 2005, la CM din Sankt-Petersburg, iar la nivel de junioare a devenit campioană mondială cu tricolorele, în Brazilia (1995).
"A moștenit pasiunea de la mama sa"
„Ne bucurăm să anunțăm faptul că încă o jucătoare tânără, de mare perspectivă va face parte din echipa noastră! Alicia și-a dorit să vină să evolueze la CSM București în primul rând pentru că vrea să facă performanță, vrea să își îmbunătățească toate calitățile pe care le are.
E de admirat că a avut curajul și tăria de a accepta provocarea de a se antrena și a lupta alături de jucătoarele de mare valoare pe care echipa noastră le are și care îi pot fi Aliciei modele. Alicia a moștenit pasiunea pentru handbal de la mama sa, fosta mare jucătoare Simona Gogîrlă”, a declarat pentru site-ul oficial al grupării CSM București Remus Drăgănescu, coordonatorul secției de handbal.
- Vineri, 2 iulie, a avut loc, la Viena, tragerea la sorți pentru grupele EHF Champions League.
- CSM București, campioana României, a fost repartizată în grupa A, alături de Brest-Bretagne, Ferencvaros, Buducnost, Borussia Dortmund, Rostov-Don, Esbjerg, și Podravka,
Etichete: csm bucuresti , simona gogirla , transferuri csm bucuresti , alicia gogîrlă
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții