Radu Voina acuză după ce Crina Pintea a fost acontată de Gyor! ”De ce n-au văzut-o specialiștii?”
07.12.2018, 13:57SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Radu Voina (68 de ani), fostul selecționer al naționalei de handbal feminin a României, a lansat un atac dur la adresa conducătorilor din ”Liga Florilor”, legat de faptul că una dintre cele mai bune sportive ale noastre, Crina Pintea (28 de ani), este ca și acontată de Gyor. Pintea, pivotul echipei naționale, legitimată în prezent la Issy Paris, a avut evoluții constant bune în ultima perioadă iar acum la Campionatul European din Franța este una dintre cele mai bune jucătoare ale lui Ambros Martin. La Euro 2018, pentru campioanele noastre urmează meciul cu Olanda, programat duminică, de la ora 19:00, LIVE TEXT pe digisport.ro.
”Crina Pintea, din câte am auzit, se pare că se duce din iarnă la Gyor, încă un punct negru în handbalul românesc. Oare de ce nu au reuşit s-o vadă specialiştii noştri de la cluburile importante? La o diferenţă mică de sumă cred că Pintea ar fi ales România”, a spus Radu Voina, pentru prosport.ro.
Fostul selecționer a rămas impresionat de calitățile pe care le are Crina și spune că devine letală, atunci când este bine servită de către colege.
”Crina impresionează prin fizicul ei. A progresat de la an la an. Pivotul, în general, e dependent de serviciile celoralţi, a beneficiat de pasele bune ale lui Buceschi, Neagu... Când are prim-plan e imposibil de oprit de o jucătoare, două. Se apără în faţă cu Perianu.
Poate că e mult spus joacă impecabil în apărare, dar joacă foarte bine şi, atunci când adversarele mai prind mingea, ai în spate cele două portăriţe, care fac diferenţa”, a mai spus Voina.
”Pintea are doi metri și e cu trei metri mai lată decât mine!”
Româncele au dat totul pe teren în victoria istorică repurtată contra Norvegiei, lucru care a fost evidențiat chiar de una dintre adversare. Niciun truc nu le-a fost de folos nordicelor pentru a o opri.
"România a fost mai bună decât noi la toate capitolele. Pintea are doi metri și e cu trei metri mai lată decât mine! Am încercat anumite trucuri, dar n-am reușit să le oprim pe românce! A părut imposibilă. Am lovit-o pe Pintea în braț înainte să primească mingea, dar nici asta n-a mers!", a spus Veronica Kristiansen, citată de dagbladet.no.
Pintea s-a bătut pe toată durata partidei cu nordicele și a reușit să marcheze trei goluri. Cea mai bună marcatoare a lui Ambros Martin a fost Cristina Neagu, cu 11 reușite.
"Suntem fericite că am câștigat, am fost foarte motivate și asta ne-am ajutat foarte mult. Ne simțim minunat, mă bucur că suntem atât de unite și că jucăm atât de frumos împreună. În sufletul nostru credem și mai important este că avem încredere una în cealaltă", a declarat Crina Pintea imediat după meci, la TVR.
Campionatul European îi poate aduce pivotului de 28 de ani un transfer la Gyor. Maghiarii vor să ofere 50.000 de euro pentru serviciile sportivei de la Issy Paris.
Programul României din Grupa principală II
ROMÂNIA - Olanda (9 decembrie, ora 19:00)
ROMÂNIA- Spania (11 decembrie, ora 19:00)
ROMÂNIA - Ungaria (12 decembrie, ora 19:00)
Naţionala României a câştigat Grupa D cu maximum de puncte, după ce a trecut de Germania, cu 29-24, Cehia, cu 31-28, şi Norvegia, cu 31-23.
Primele două clasate din grupele principale vor merge în semifinalele programate pe 14 decembrie, la Paris. Tot în capitala Franţei se va disputa şi finala, pe 16 decembrie.
Etichete: radu voina , cristina neagu , crina pintea , romania euro 2018 handbal , romania olanda euro 2018 handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții