Premiu important primit de Paula Ungureanu din partea EHF
09.03.2018, 19:22SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Paula Ungureanu a fost desemnată de către EHF jucătoarea lunii februarie în Europa. Portarul de 37 de ani al lui CSM Bucureşti a cucerit trofeul graţie paradelor de excepţie din a doua lună a anului din meciurile din Liga Campionilor.
Românca le-a depăşit pe Iveta Luzumova (Thuringer), Nycke Groot (Gyor ETO), Ana Gros (Metz Handball) şi Daria Dmitrieva (Lada Togliatti).
”Sunt cu adevărat fericită pentru acest titlu, înseamnă că a fost bine ce am făcut. Sunt mai concentrată şi mai motivată să realizez ceva extraordinar în acest sezon, dar asta înseamnă că trebuie să muncesc mai mult pentru a juca bine”, a declarat Ungureanu.
EHF a remarcat cele 18 parade ale Paulei Ungureanu din meciul cu FC Midtjylland, din ultima etapă a grupei I, câştigat cu 29-24.
”Voi face orice pentru a câştiga trofeul Ligii Campionilor. Este trofeul pe care mi-am dorit să-l câştig de când am început handbalul. Îmi doresc să-l câştig atât de mult”, a mai spus portarul lui CSM Bucureşti.
Andy Schmid, de la Rhein-Neckar Löwen, a fost desemnat cel mai bun handbalist al lunii februarie. Schmid a fost urmat de Raul Entrerrios (FC Barcelona), Melvyn Richardson (Montpellier), Matthias Musche (Magdeburg) şi Dika Mem (FC Barcelona).
CSM Bucureşti joacă meciul decisiv pentru locul 2 în grupa principală 1 a Ligii Campionilor la Rostov sâmbătă, de la ora 15.00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: paula ungureanu , csm bucuresti liga campionilor , rostov csm bucuresti , paula ungureanu jucatoarea lunii februarie , paula ungureanu csm bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții