Naționala României a încheiat cu o victorie grupa de calificare la Campionatul European
03.06.2018, 21:03SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Selecţionata României a învins echipa Portugaliei, cu scorul de 32-28 (19-13), duminică, în Sala Sporturilor ''Romeo Iamandi'' din Buzău, şi a câştigat Grupa a 4-a a preliminariilor Campionatului European de handbal feminin din 2018.
România s-a desprins la opt goluri în prima repriză (17-9, 18-10), dar la pauză a avut doar şase în plus, 19-13. Deşi a condus la opt goluri şi în partea secundă, 23-15, 24-16, România a câştigat în cele din urmă cu 32-28.
În faţa a circa 2.000 de spectatori au evoluat jucătoarele: Denisa Dedu, Paula Vişan 1 gol - Laura Pristaviţă 2 goluri, Melinda Geiger 2, Eliza Buceschi 10, Andreea Adespii Molnar, Elena Cristina Florică, Ana Maria Ţicu, Cristina Laslo 3, Valentina Ardean Elisei 3, Laura Popa 2, Crina Pintea 2, Daniela Raţiu 2, Raluca Băcăoanu, Laura Chiper 4, Ana Maria Dragut 1.
În alt meci jucat duminică, Rusia a întrecut Austria la limită, cu 26-25. România a acumulat 10 puncte, fiind urmată de campioana olimpică, Rusia, cu 8 puncte, pe locul al treilea s-a clasat Austria, cu 6 puncte, Portugalia fiind ultima, fără vreun punct.
Rezutatele complete ale fetelor antrenate de Ambros Martin în grupa 4 sunt: 36-25 şi 28-25 cu Austria, 32-16 şi 32-28 cu Portugalia, 25-30 şi 26-25 cu Rusia.
În urma acestei performanţe, România va fi cap de serie la tragerea la sorţi a grupelor pentru turneul final din Franţa, programat între 29 noiembrie și 16 decembrie 2018. La ultima ediţie a Campionatului European, în 2016, România s-a clasat pe locul 5, titlul continental revenind Norvegiei.
AGERPRES
Etichete: romania portugalia , handbal romania , echipa nationala handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții