Galerie Foto Iulia Dumanska a semnat cu o formație din Liga Florilor! ”Am ales să mă întorc acasă”
articol scris de Digi Sport16.01.2022, 20:15
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul echipei naţionale de handbal a României, Iulia Dumanska, a anunţat, duminică, pe Instagram, că din vară va juca la echipa CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud.
Dumanska (25 ani), născută în Ucraina, a primit cetăţenia română în 2016 şi joacă în prezent la campioana Croaţiei, Podravka Koprivnica.
Yuliya Dumanska va juca la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud!
Iulia Dumanska a jucat la junioare la Marta Baia Mare, după care a evoluat la Neptun Constanţa, HCM Baia Mare, SCM Craiova, cu care a câştigat Cupa EHF, şi la SCM Râmnicu Vâlcea, cu care şi-a trecut în palmares titlul naţional şi Supercupa României. Din 2018 joacă la Podravka.
Galerie Foto
''După o experienţa în Croaţia, am ales ca pentru sezonul următor să mă întorc acasă, în România. Am hotărât să accept oferta celor de la Gloria Bistriţa, alăturându-mă proiectului lor ambiţios. Perioada de pandemie petrecută în locuri unde la început nu cunoşteam pe nimeni a fost destul de dificilă, dar totodată benefică. Însă, până la vară, când mă voi alătura echipei din Bistriţa, sunt concentrată pe obiectivele echipei Podravka'', a scris Dumanska în reţeaua de socializare.
Ea a câştigat şi bronzul cu selecţionata României la Campionatul Mondial de junioare din 2016.
Agerpres
Etichete: gloria bistrita , podravka , iulia dumanska
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții