Explicațiile lui Dedu, după ce FRH a decis încheierea sezonului. Ce echipe participă în cupele europene
18.05.2020, 23:19SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, luni, că în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie s-a decis pentru departajarea echipelor cu acelaşi număr de puncte şi stabilirea clasamentului final aplicarea regulii conform căreia primul criteriu este cel al rezultatelor directe.
"Clasamentele sunt îngheţate, sunt valabile rezultatele de pe teren, numai că, există două tipuri mari de clasamente, clasament intermediar, aşa cum este acum pe site, şi clasament final. Clasamentul final are nişte caracteristici şi se referă în primul rând la echipele care au acelaşi număr de puncte.
Primul criteriu de departajare la finalul campionatului în caz de număr egal de puncte este victoria directă sau victoriile directe. A fost o întreagă discuţie legată de chestia asta şi am ajuns la un numitor comun şi asta se va pune în aplicare", a declarat Dedu pentru Agerpres.
SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti sunt la egalitate de puncte în clasament, 43, vâlcencele având un meci în plus. Cele două echipe şi-au împărţit victoriile, formaţia vâlceană câştigând în tur cu 20-19, iar CSMB, în retur, cu 23-22.
Cristina Neagu s-a revoltat în urma deciziei luate de FRH.
FRH va trimite forul european eventuale solicitări pentru obţinerea de wild-card-uri
Oficialul FRH a precizat că federaţia va transmite la Federaţia Europeană de Handbal (EHF) distribuţia echipelor pentru participarea în cupele europene conform clasamentelor finale şi că va transmite la forul european eventuale solicitări pentru obţinerea de wild-card-uri.
"În momentul de faţă nu pot să spun cine şi cum şi ce trebuie să facă. Ceea ce am comunicat Consiliului de Administraţie a fost faptul că îmi doream şi îmi doresc ca deciziile să aibă o înşiruire logică. Dacă se consideră că trebuie să se acorde titlul de campioană, medalii, la fel, înseamnă că trebuie să fie şi echipe care să retrogradeze.
Pentru că e vorba de o înşiruire logică. În cazul în care, ţinând cont că e vorba despre un clasament intermediar, nu acordăm medalii, putem să spunem că nu retrogradează nimeni, pentru că nu a avut şansa să-şi apere până la capă posibilitatea de a rămâne în ligă. Prima poziţie a fost pentru a doua variantă, dar în cazul în care Consiliul de Administraţie hotăra mă aliniam pe această înşiruire logică.
Din momentul acesta se vor face clasamentele conform deciziei Consiliului de Administraţie, vom trimite către EHF participantele de drept la cele două sau trei cupe, urmând ca toate echipele care vor să facă upgrade sau să obţină un wild-card să o facă şi noi înaintăm către EHF", a mai spus Dedu.
FRH a hotărât ca sezonul să se încheie
Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a hotărât luni ca sezonul 2019-2020, atât în Liga Florilor (feminin), cât şi în Liga Zimbrilor (masculin), să se încheie, ierarhiile rămânând cele din momentul întreruperii campionatului.
Cele două formaţii aflate în fruntea clasamentelor, Dinamo Bucureşti, la masculin, şi SCM Râmnicu Vâlcea, la feminin, se aflau în momentul întreruperii sezonului pe primul loc, dar acestea nu vor primi titlul de campioane, potrivit site-urilor oficiale ale cluburilor.
Federaţia Română de Handbal hotărâse anterior ca, din cauza pandemiei de COVID-19, să se mai dispute un singur meci din actualul sezon al Ligii Florilor, restanţa AHCM Slobozia - CSM Bucureşti, astfel încât echipele aflate pe primele două poziţii în clasament, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti, să aibă acelaşi număr de meciuri disputate şi să se poată acorda titlul de campioană.
Ce echipe vor participa în cupele europene
În acest moment, distribuţia echipelor de handbal feminin în cupele europene este următoarea:
- Liga Campionilor: SCM Râmnicu Vâlcea
- European Handball League: CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare, SCM Gloria Buzău
La masculin, România va avea patru reprezentante în cupele europene, după cum urmează:
- European Handball League: Dinamo Bucureşti, Potaissa Turda
- Cupa EHF: Minaur Baia Mare, HC Dobrogea Sud Constanţa
Membrii Consiliului de Administraţie al FRH au decis în unanimitate să nu se retrogradeze din Ligile Naţionale în acest sezon. Viitorul an competiţional se va disputa cu 16 echipe la start, în ambele întreceri, feminin şi masculin.
Agerpres
Etichete: frh , alexandru dedu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții