Dinamo, out din Liga Campionilor! Rapid a primit al doilea loc pentru România la handbal feminin
articol scris de Digi Sport20.06.2023, 15:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Handbalul masculin românesc a primit o lovitură importantă. Din viitorul sezon, Dinamo, campioana României, nu mai are loc în grupele Champions League, lucru de care ne era frică, dar se spera de o schimbare de ultimă oră.
Dinamo nu mai e primită în Liga Campionilor la handbal masculin
Dinamo reușise în ultimii ani să crească enorm interesul suporterilor pentru handbalul masculin. Cu ajutorul unor investiții importante, "dulăii" ajunseseră să joace de la egal la egal cu formații mari în cea mai importantă competiție destinată echipelor de club.
Această decizie a Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Handbal (EHF) a fost luată în privința echipelor CS Dinamo Bucureşti (România), Sporting CP (Portugalia), Kadetten Schaffhausen (Elveţia), IFK Kristianstad (Suedia).
Principalul criteriu luat în calcul este că prin coeficientul de țară al handbalului românesc nu ne mai aflăm între primele 9 națiuni europene. În plus, Dinamo nu poate juca într-o sală decentă în București. Sala Polivalentă va intra în reparații capitale în iarnă și nu va mai putea fi folosită!
În EHF Champions League masculin, 9 campioane au loc fix, iar alte 7 echipe primesc invitații. Germania este singura cu trei reprezentante pentru că este cel mai puternic campionat din lume.
Rapid a fost invitată în EHF Champions League
La handbal feminin, Rapid București a fost invitată să joace sezonul viitor în Liga Campionilor, alături de Ikast Handbold (Danemarca), Handbal Brest Bretagne (Franţa), DVSC Schaeffler (Ungaria), FTC Rail-Cargo Ungaria (Ungaria), MKS Zaglebie Lubin (Polonia) și de IK Savehof (Suedia).
Cele 9 echipe pentru care nu a fost nevoie de invitație sunt Odense, Team Esbjerg (ambele Danemarca), Metz (Franța), Bietigheim (Germania), Gyor (Ungaria), Buducnost (Muntenegru), Vipers Kristiansand (Norvegia), CSM Bucuresti (Romania), și Krim (Slovenia).
Solicitările de invitație trimise de Lokomotiva Zagreb (Croația), Neptunes de Nantes (Franța), Sola HK, Storhamar Handball Elite (ambele Norvegia) și Kastamonu Belediyesi GSK (Türkiye) nu au fost confirmate.
Liga Campionilor la handbal feminin va debuta pe 9-10 septembrie 2023, în direct pe canalele Digi Sport
Tragerea la sorți pentru EHF Champions League masculin și feminin va avea loc pe 27 iunie, la Viena. Pentru ambele competiții, echipele vor fi extrase în două grupe de câte opt.
Prima zi de joc pentru EHF Champions League Women este weekendul 9-10 septembrie 2023. Echipele masculine vor juca primele meciuri în perioada 13-14 septembrie 2023.
Etichete: dinamo liga campionilor , dinamo handbal , ehf liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții