Video Dinamo a pierdut dramatic meciul cu Elverum. Alb-roşiii erau în avantaj cu 25 de secunde înainte de final
18.11.2018, 21:28SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo a pierdut dramatic meciul disputat în deplasare cu Elverum Handball, scor 28-29, în Grupa D a Ligii Campionilor.
Alb-roşiii se aflau în avantaj cu 25 de secunde înainte de final, când norvegienii au cerut un time-out, dar apoi au primit două goluri. Cel de-al doilea, în chiar ultima secundă, de la 7 metri. Pettersen şi-a păstrat sângele rece şi a tras impecabil.
Imediat după time-out-ul gazdelor, Elverum a egalat. A fost rândul antrenorului dinamovist să solicite time-out. Ştefan Constantin le-a transmis elevilor săi că "şi egalul e bun", iar aceştia au tratat ultima fază superficial. Au perdut uşor mingea, iar norvegienii au scăpat pe contraatac şi au obţinut aruncarea de la 7 metri care, în cele din urmă, le-a adus victoria.
În urma acestui rezultat, Dinamo ocupă locul 3 în grupă, după opt etape, la egalitate cu Elverum, în faţa căruia are avantajul rezultatelor directe. Wilsa e lider, urmată de Ademar.
Regulamentul Ligii Campionilor prevede ca în grupele A şi B, superioare valoric, prima clasată se califică direct în sferturile competiţiei, iar echipele de pe locurile 2-6 ajung în optimi, unde se vor afla şi două formaţii din grupele C şi D, inferioare valoric.
Următorul meci al campioanei României în Liga Campionilor va fi pe 21 noiembrie, pe teren propriu, contra lui Riihimaen Cocks. În tur, Dinamo s-a impus cu 32-31.
Marcatori Dinamo: Gavriloaia şi Zulfici - 6 goluri; Negru 5; Komogorov 4; Kuduz 2; Savenco, Szasz, Şandru, Mousavi şi Acatrinei - 1.
Marcatori Elverum: Westby - 8 goluri; Sandell 7; Fredriksen 5; Pettersen 4; Gudjonsson 3; Poklar, Langaas - 1.
Etichete: liga campionilor handbal , dinamo liga campionilor , elverum dinamo , video elverum-dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții