Video Danemarca, noua campioană mondială la handbal. 15.000 de fani, atmosferă senzațională la premiere!
27.01.2019, 21:02Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
VIDEO Danemarca - Norvegia 31-22. Condusă magistral din teren de superstarul Mikkel Hansen (31 de ani), legitimat la Paris Saint Germain, autor a 7 goluri în marea finală a Campionatului Mondial din 2019, și de Nicolaj Jakobsen de pe bancă, selecționata Danemarcei a reușit, în sfârșit, să câștige în premieră titlul suprem. Până acum, Danemarca se lăuda doar cu medaliile de aur la Europenele din 2008 şi 2012, dar și cu aurul olimpic, cucerit în 2016.
Cu o atitudine exemplară pe tot parcursul acestui turneu final, găzduit de Danemarca și de Germania și care a fost transmis ÎN DIRECT pe canelele Digi Sport, dar mai ales în ultimul act, danezii au câștigat marele trofeu de o manieră entuziasmantă. Cei 15.000 de spectatori, care au umplut arena din Herning până la refuz, s-au dezlănțuit mai apoi la festivitatea de premiere. Apogeul a fost atins după ce handbaliștii danezi au ridicat trofeul deasupra capului iar în sală s-a intonat imnul național. Într-un cor total, absolut fabulos, fanii au cântat ”Der er et yndigt land”.
Noua campioană mondială la handbal masculi Danemarca s-a calificat direct la Jocurile Olimpice din 2020, iar echipele de pe locurile 2-7, adică Norvegia, Franţa, Germania, Suedia, Croaţia şi Spania au obţinut dreptul de participarea la turneele preolimpice. În schimb, naţionala României a ratat turneul final, după 24-32 şi 26-25 cu Macedonia, în iunie 2018, atunci când antrenorul Barcelonei Xavi Pascual a şi demisionat din funcţie.
Germania - Franța 25-26. Karabatic a adus medaliile de bronz cu un gol marcat în ultima secundă
Handbaliştii Franţei au cucerit bronzul la Campionatul Mondial. Golul victoriei din finala mică împotriva Germaniei a fost marcat la ultima fază.
Marea vedetă a francezilor, Nikola Karabatic, a marcat golul de bronz la ultima fază a finalei mici cu Germania. A fost 26-25 pentru Franța, care, după patru titluri mondiale la ultimele cinci ediții, se mulțumește cu ultima treaptă a podiumului.
Francezii, dublu deţinători ai titlului, au suferit o înfrângere categorică, 38-30, în faţa Danemarcei, vineri, la Hamburg, în semifinale.
Este pentru a patra oară consecutiv când Les Bleus termină pe podiumul unei competiţii internaţionale, după argintul cucerit la JO 2016, aurul de la Mondialul din 2017 şi bronzul de la Euro 2018.
Etichete: mikkel hansen , campionatul mondial de handbal 2019 , campionatul mondial de handbal masculin 2019 , danemarca campioana mondiala handbal , danemarca 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții