CSM Bucureşti, cu gândul la trofeul Ligii Campionilor: "Asta vrem cu toţii"
09.02.2018, 15:17SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce a învins deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, Gyor, şi s-a impus în deplasare contra lui Midtjylland, pentru CSM Bucureşti urmează întâlnirea cu Rostov-Don.
Cristina Neagu e convinsă că fanii vor face din nou spectacol la Polivalentă şi avertizează că echipa rusă nu e un adversar facil. Poarta celor de la Rostov e apărată de Mayssa Pessoa, care a câştigat trofeul cu CSM, în 2016.
"Sunt convinsă că sala va fi din nou arhiplină, ca şi la meciul cu Gyor. Dăm totul pe teren şi încercăm să obţinem victoria, dar să nu uităm că Rostovul e o candidată la Final Four şi e o echipă extrem de puternică. Pentru Mayssa va fi un meci special, se întoarce să joace împotriva echipei cu care a câştigat Liga Campionilor", a declarat cea mai valoroasă handbalistă a lumii din 2017, Cristina Neagu.
Înaintea partidei, Helle Thomsen şi Iulia Curea s-au declarat optimiste în privinţa şanselor CSM-ului de a repeta performanţa din 2016.
"Desigur că putem, dar sunt multe echipe care pot câştiga Liga, cred că sunt şase echipe puternice. Pentru noi important e să intrăm în Final Four şi vorbim după aceea despre ce ne-am propus", a spus antrenorul lui CSM Bucureşti, Helle Thomsen.
"Asta ne dorim, asta vreţi şi voi, asta vrem cu toţii", a afirmat şi Iulia Curea.
CSM Bucureşti - Rostov-Don se joacă duminică, de la ora 18:00, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: cristina neagu , csm bucuresti handbal , csm bucuresti liga campionilor , csm bucuresti rostov , helle thomsen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții