CSM București a luat decizia în privința lui Adi Vasile!
articol scris de Digi Sport09.05.2024, 18:42
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
CSM București a fost învinsă de Metz, scor 23-29, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin și a ratat prezența în Final Four.
Astfel, antrenorul Adrian Vasile (41 de ani) a ratat obiectivul setat de club, iar formația din București a luat decizia în privința sa.
Adi Vasile pleacă de la CSM București la finalul sezonului
Conform celor de la gsp.ro, CSM București i-a decis soarta antrenorului Adi Vasile. Acesta nu va mai continua din vară la club, chiar dacă avea contract până în 2025.
Astfel, acesta va primi o despăgubire în valoare de 30.000 de euro, echivalentul a trei salarii. Mai mult, acesta mai poate primi încă 30.000 de euro dacă nu-și va găsi echipă în următoarele 3 luni.
Adi Vasile a fost numit antrenorul principal al echipei în 2019, iar acesta nu a reușit niciodată să ajungă în Final Four-ul Ligii Campionilor, obiectiv setat de club. În tot acest interval, Adi Vasile a fost remunerat cu suma de 450.000 de euro.
Antrenorul a ocupat și funcția de secund la club în perioada 2014 - 2019.
Iulian Pîslaru: ”Ratarea obiectivului va însemna automat întreruperea colaborării”
La finalul lui 2023, Iulian Pîslaru, directorul general al celor de la CSM, l-a avertizat pe Adi Vasile.
”Consiliul de administrație al CSM Bucureşti a decis să îi acorde întreg sprijinul antrenorului Adrian Vasile, însă cu un obiectiv simplu şi clar, pe care cu toții îl dorim realizat: calificarea în Final Four-ul de la Budapesta.
Ratarea acestui obiectiv va însemna automat întreruperea colaborării, la finalul acestui sezon competițional. Până atunci Adrian Vasile este antrenorul CSM Bucureşti şi avem încredere că toate obiectivele stagionale vor fi îndeplinite.
Facem un apel şi la suporterii noştri care în momentele grele ale echipei, mai ales în Champions League, ar trebui să fie alături de fete şi să susțină echipa în toate momentele jocului", spunea Pîslaru.
Etichete: csm bucuresti , adi vasile
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții