După doar 3 luni petrecute la Gyor, Crina Pintea vrea să revină în România. S-a înțeles cu CSM București
12.02.2019, 22:19SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Crina Pintea a semnat cu Gyor în luna decembrie a anului trecut, însă după doar câteva luni petrecute în Ungaria, jucătoarea în vârstă de 28 de ani a bătut palma cu CSM București.
Crina Pintea se va transfera în vară la CSM București, potrivit surselor ProSport. Drept dovadă, Gyor nu a inclus-o pe handbalista originară din Bacău pe lista jucătoarelor pentru sezonul viitor. Kari Brattset şi Beatrice Edwige sunt pivoții pe care se va baza echipa maghiară în următoarea stagiune.
CSM București și-a schimbat politica de transferuri
Pivotul naționalei "tricolore" va urma să se alăture campioanei României în calitate de jucătoare liberă de contract. Astfel, planul celor de la CSM, acela de a crea o echipă pe scheletul naționalei, capătă din ce în ce mai mult contur. În afară de Crina Pintea, care-i va lua locul Oanei Manea, CSM le va aduce în vară și pe Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Eliza Buceschi și Laura Chiper.
La finalul sezonului, campioana României se va despărți de Nathalie Hagman, Sabina Jacobsen, Barbara Lazovic, Majda Mehmedovic, Jovanka Radicevic și Oana Manea, care se va retrage.
În cariera sa, Crina Pintea a mai evoluat la HC Zalău, Thuringer și Issy Paris. 60 de selecții și 71 de goluri are pivotul pentru naționala României.
Etichete: transferuri , gyor , gyor eto , csm bucuresti , transferuri handbal , crina pintea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții