Foto O sportivă din România a alăptat în pauza meciului. Imaginea care face înconjurul lumii
19.09.2018, 15:22SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Un meci banal de handbal feminin, din liga a doua a Spaniei, disputat între Associacio Lleidatana de Handbol și Agustinos Alicante, a ajuns să fie cunoscut în întreaga lume datorită unui gest pe care l-a făcut o româncă în pauză! Este vorba despre Irina Pop (29 de ani), legitimată la Lleidatana, o fată născută în țara noastră, dar care evoluează pentru naționala Republicii Dominicane.
Așadar, în pauza meciului Irina n-a avut nicio problemă în a-și alăpta copilul, pe micuțul Theo. Imaginea, care a fost publicată pe contul de social-media al clubului, a făcut rapid înconjurul lumii.
”Nu am nicio problemă să alăptez în vestiar sau în tribună. O văd ca pe ceva normal. Poate cu primul copil m-am gândit la ce ar spune lumea, dar sunt feministă și n-am nicio problemă. Copiii trebuie să mănânce, iar primele mese depind mult de mamă. Mă ajută și faptul că cei de la club înțeleg că trebuie să mă opresc în mijlocul antrenamentului ca să alăptez.
Lumea mă întreabă de ce mai joc după ce am născut doi copii. Dar am nevoie de asta. Iubesc handbalul și cred că pot juca până la 35 de ani” , a spus Irina Pop, citată de segre.com. Irina, care mai are o fetiță de 4 ani, este la Lledia din 2003, începând handbalul la echipa de junioare a clubului. Acum, Irina Pop este una dintre cele mai importante jucătoare ale echipei, dar și membru în staff-ul administrativ al echipei.
Etichete: irina pop , irina pop alaptat , associacio lleidatana de handbol , handbal spania a alaptat , a alaptat copilul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții