Galerie Foto Nadia Comăneci și-a surprins fanii pe Twitter cu un accesoriu din 1976
articol scris de Digi Sport08.04.2021, 17:35
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Nadia Comăneci continuă să-și delecteze pe rețelele sociale fanii din toată lumea.
Adulată pe toate meridianele lumii, Nadia trăiește în Statele Unite, la Oklakoma, și rămâne un model pentru toate sportivele care sunt atrase de gimnastică, o disciplină care necesită mii de ore de muncă, tehnică, grație și spirit de sacrificiu.
Legendary hat from Montreal 1976 Olympics uniform.. ... Wishing you all a Happy Easter pic.twitter.com/jeoKLwSX5U
— Nadia Comaneci (@nadiacomaneci10) April 5, 2021
De Paștele catolic, în urmă cu patru zile, multipla campioană olimpică la gimnastică le-a transmis un mesaj urmăritorilor ei, afișând o ținută retro. De ce a adunat postarea peste 2.000 de aprecieri?
Nadia Comăneci și-a surprins fanii pe Twitter cu o piesă vestimentară din 1976
Nadia (59 de ani) a scos din cufărul cu amintiri pălăria pe care a purtat-o la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Montreal, ediție la care a scris istorie, fiind prima gimnastă din lume care a luat nota 10. Din ținuta vestimentară purtată de delegația tricoloră la JO 1976, Nadia a păstrat pălăria.
"Pălăria legendară pe care am purtat-o în 1976", a scris Nadia, pe Twitter.
Galerie Foto
Provocată de digisport.ro în urmă cu trei luni, marea campioană a dezvăluit la ce aparate ar concura și azi dacă ar avea vârsta unei sportive care s-a calificat sau vizează accedrea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
"Ca o provocare, aș concura la paralele și la bârnă. Bârna a fost mereu aparatul nostru, s-a văzut și recent, la Campionatul European, după nota Larisei Iordache", a spus Nadia Comăneci, pentru digisport.ro.
Nadia Comăneci s-a retras din activitatea competiționala în 1984, având în palmares 24 de medalii câștigate la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionate Europene, dintre care 16 de aur.
În codul de punctaj al Federatiei Internaționale de Gimnastică (FIG), la paralele inegale sunt incluse două elemente denumite „coborâre Comăneci” și „salt Comăneci”.
Medaliile Nadiei Comăneci la Jocurile Olimpice
- Aur la Montreal 1976 - individual compus
- Aur la Montreal 1976 - paralele inegale
- Aur la Montreal 1976 - bârnă
- Aur la Montreal 1976 - sol
- Argint la Montreal 1976 - cu echipa
- Aur la Moscova 1980 - bârnă
- Aur la Moscova 1980 - sol
- Argint la Moscova 1980 - echipe
- Argint la Moscova 1980 - individual compus
Nadia Comăneci: "Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare mamei mele"
Într-un interviu pentru Le Monde, Nadia punea în câteva declarații toată puterea cu care s-a implicat în gimnastică.
„Nu consider că mi-a fost furată copilăria și adolescența, din moment ce e singura viață pe care am cunoscut-o și pe care vreau să o duc. Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare mamei mele, ea este cea care m-a dus într-o zi la sală. Altfel, aș fi avut o existență normală și mult mai puțin interesantă. Nu am niciun regret și nici nu am avut.
Priviți ce înseamnă viața mea: tot ce mi s-a întâmplat mi-a permis să fiu acolo unde sunt azi. Sigur, am avut momente dificile, ca oricine, dar am trecut peste aceste încercări, pentru că mă straduiesc mereu să fiu pozitivă și să iau ceea ce este mai bun din ce ni se întâmplă. 73 a fost numărul meu de concurs, 7x3=21, reprezentând a XXI-a ediție a JO, la Montreal. Am luat șapte note de zece, trei medalii de aur. 7+3=10”.
Etichete: montreal , nadia comaneci , 1976
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții