Antrenorii Martha şi Bela Karolyi se apără după "scandalul Nassar"
20.04.2018, 20:46SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Soții Bela şi Martha Karolyi, emblematicii antrenori din gimnastica americană, au oferit un recent interviu în care au asigurat că nu au fost la curent cu acțiunile fostului medic al echipei de gimanstică al SUA, Larry Nassar, condamnat la un maxim de 175 de ani de închisoare pentru agresiune sexuală.
''Am auzit în timpul mărturiilor că unii părinţi erau prezenţi în sala de tratament când Larry Nassar făcea asta, iar părinţii nu au văzut nimic. Atunci, cum puteam să văd eu?'', s-a apărat Martha Karolyi în interviul acordat canalului NBC, care va fi difuzat duminică în Statele Unite, conform Agerpres. Ea a menţionat că îi pare rău pentru sportivele care au fost abuzate şi că este trist că s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
'Toată această afacere a fost pentru noi ca o explozie, ca o bombă care explodează'', a adăugat la rândul său Bela Karolyi.
După spusele mai multor martori din dosar, soții Karolyi ar fi creat un stil opresiv, care a devenit un adevărat mediu toxic unde Nassar a făcut ce a vrut. "Era marioneta lor, ne antrenam accidentate. Ei au obţinut ce au vrut și el a obţinut ce a vrut", spunea Jeanette Antolin, fostă componentă a lotului SUA.
Gimnastele ar fi fost chiar și înfometate, criticate pentru felul în care arătau şi forţate să se antreneze deşi erau accidentate. Dieta şi antrenamentele dure ar fi dus la întârzierea pubertăţii, iar cele care intrau în pubertate erau ridiculizate.
Fosta gimnastă, Mattie Larson, care a depus mărturie pentru că a fost agresată sexual de Nassar, susține că medicul a declarat-o o dată aptă pentru a se antrena la ferma soţilor Karolyi, deşi avea o fractură la gleznă: "Martha, l-ai ţinut aproape pe Larry pentru că era un medic bun? Sau l-ai ţinut pentru că ne-a lăsat să concurăm când eram accidentate şi era dispus să vă păstreze secretele?", a spus Larson la proces.
După afacerea Nassar, cel mai mare scandal sexual din istoria sportului american cu cel puţin 265 de victime, Federaţia americană de gimnastică a renunţat la achiziţionarea centrului de antrenament al sotilor Karolyi.
Larry Nassar a primit două pedepse cu închisoarea, până la 175 de ani, pentru că a agresat sexual cel puţin 265 de fete în decursul a două decenii.
Marta şi Bela Karolyi au fost antrenorii lotului naţional al României în anii 70, unde au pregătit-o şi pe Nadia Comăneci. În 1981 au emigrat în Statele Unite și au fost cooptaţi în stafful tehnic al lotului feminin al SUA. Bela Karoly, în vârstă de 75 de ani, a pregătit echipa SUA până în 2000, iar apoi a fost înlocuit de soţia sa, Martha, care a fost antrenor coordonator al loturilor până la Jocurile Olimpice 2016. Bela Karolyi (75 de ani) a condus echipa americană până în 2000, iar apoi a fost înlocuit de soţia lui, Martha, care a fost antrenor coordonator până la JO din 2016.
Etichete: gimnastica , antrenori , larry nassar , bela şi martha karolyi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții