Valentin Mihăilă, dat de gol de tatăl lui: ”Eu știu că Lazio l-a vrut în vară!” Ce club din Premier League intrase pe fir
articol scris de Digi Sport16.09.2021, 16:33
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Valentin Mihăilă și Dennis Man și-au trecut deja numele pe lista marcatorilor Parmei în debutul sezonului din Serie B.
Mihăilă a marcat un gol crucial și a adus victoria în meciul cu Benevento în prelungiri, în timp ce Dennis Man a înscris de două ori, în 2-2 cu Frosinone și în 4-0 cu Pordenone, ambele în deplasare.
Despre ambii jucători români s-a scris în presa din Italia că au avut oferte să rămână în Serie A, dar gruparea emiliană a refuzat chiar dacă era vorba de nume mari precum Milan sau Inter.
Tatăl lui Valentin Mihăilă: ”Eu știu că Lazio a vrut să-l transfere de la Parma”
Iar tatăl lui Valentin Mihăilă a dezvăluit că a auzit despre cluburile care s-au interesat de fiul său în această vară. Fostul jucător al Universității putea fi coechipier cu Ștefan Radu.
”Au fost diferite discuții în legătură cu transferul lui Vali. Am văzut că a apărut și prin presă.
Eu știu că Lazio a vrut să-l transfere de la Parma, dar cred că suma nu a fost la nivelul așteptărilor. De asemenea, Watford s-a interesat de el. Știu că englezii, Granada și Udinese au același patron.
Discuțiile s-au derulat la nivelul cluburilor. Sper ca Vali să își revină la o capacitate de sută la sută. Cei de la Parma l-au păstrat pentru că vor să îl aibă în lupta pentru promovarea în Seria A.
Eu sper să fie convocat și la echipa națională, dar trebuie să își revină și la cea mai bună formă. Eu cred că într-o lună va fi apt sută la sută și va da randament maxim,” a declarat Marian Mihăilă pentru fanatik.ro.
Golul lui Valentin Mihăilă și mesajul lui Gianluigi Buffon
Goalkeeperul Parmei, Gianluigi Buffon, și-a exprimat și cu o postare devotamentul pentru echipa sa. A ales golul înscris de Valentin Mihăilă pentru a ilustra acest lucru.
Românul a îmbrăcat din nou tricoul Parmei la finalul lui august, când a intrat pe finalul partidei cu Benevento și a marcat în al șaptelea minut al prelungirilor, declanșând euforia în rândul grupării emiliane.
”Pasiunea nu are categorii sau etichete. Pasiunea nu se măsoară după campionatul în care joci. Nu contează dacă joci în Serie A sau în Champions League, ori la Onoare sau liga a 7-a. Aceasta este magia mingii”, a fost mesajul lui Gigi Buffon.
Etichete: gianluigi buffon , dennis man , valentin mihaila , valentin mihaila parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții