Un arbitru a fost împușcat pe teren în pauza dintre reprize. În 2014, fusese luat la pumni de către un jucător
articol scris de Digi Sport02.05.2022, 10:43
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Arbitrii sunt de multe ori victimele suporterilor violenți, mai ales la nivelurile inferioare, unde, de de cele mai multe ori, nu au parte de protecția autorităților.
Oscar Antonio Perez (48 de ani), un arbitru din Argentina, a fost împușcat chiar pe teren, la finalul săptămânii trecute. Sud-americanul conducea un meci la nivel de amatori, disputat în Tucuman.
Arbitru împușcat chiar pe teren, la un meci de amatori din Argentina
Conform Abola, totul s-a petrecut în pauza dintre reprize. Arbitrul se odihnea pe un scaun, moment în care a fost abordat de către un individ aflat în afara stadionului, după gard. Atacatorul a tras două focuri de armă spre central, în timp ce acesta era cu spatele, cu ochii în telefon.
Arbitrul a fost rănit și transportat de urgență la spital, iar acum se luptă pentru supraviețuire.
Arbitrul împușcat nu este la primul incident violent
The Nation View a anunțat că Perez a fost nimerit de un singur glonț, în zona lombară, și se află la terapie intensivă. Agresorul încă se află în libertate, deoarece a reușit să fugă pe motocicletă până când autoritățile s-au prezentat la fața locului.
Nu este prima dată când Perez este atacat la un meci pe care îl conduce. În 2014, el a fost atacat cu pumnii de către fotbalistul Jose Moreno.
Etichete: arbitru , oscar antonio perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții