"Tristețe și disperare". Fiica lui Pele, o nouă reacție emoționantă, după ce starea tatălui ei s-a agravat
articol scris de Digi Sport29.12.2022, 17:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Starea de sănătate a marelui Pele (82 de ani) se înrăutățește, iar membrii familiei sale s-au adunat la spitalul Albert Einstein pentru a fi alături de el. Așa au petrecut toți Crăciunul.
Fiica lui Pele, Kely, postare emoționantă din spital
Între timp, fiica fostului atacant brazilian, Kely, a postat o nouă fotografie din spital, alături de un text emoționant.
"Aceste momente sunt greu de explicat. Uneori există multă tristețe și disperare, iar alte ori râdem și discutăm despre amintiri amuzante.
Și ceea ce învățăm cel mai mult din toate acestea este că trebuie să avem grijă de noi și să ne ținem bine. Numai atunci când totul merită. Cu totul și cu toții împreună", a scris Kely Nascimento pe rețelele sociale.
Pele este internat de o lună
Pe 29 noiembrie, Pele a fost internat la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo după ce i-a fost detectată o inflamaţie generalizată în organism şi o insuficienţă cardiacă decompensată.
Pele a fost operat în 2021 de o tumoare la colon, care i-a fost detectată cu ocazia unor examene medicale de rutină. Ulterior, el a început un ciclu de sesiuni de chimioterapie și este nevoit să meargă de câteva ori la spital, pentru a-i fi monitorizată îndeaproape evoluţia.
Etichete: pele , kely nascimento
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții