Totul a ieșit la iveală în cazul fotbalistului decapitat. Cum a vrut asasinul să păcălească poliția
07.11.2018, 10:24Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Edson Brittes Jr., impresarul care l-a decapitat pe propriul jucător, Daniel Correa, în plină stradă, ar fi pus tot planul la cale înainte de a comite crima. Potrivit publicației spaniole Marca, a ieșit la iveală o înregistrare în care, înainte de a recunoaște crima, ar fi încercat să păcălească poliția, pentru a scăpa.
Galerie Foto
Mai exact, Brittes, care a comis crima în timpul petrecerii de aniversare a fiicei sale de 18 ani, a sunat un prieten și a înregistrat convorbirea în care îi spunea că jucătorul a plecat în viață de la petrecere.
"A venit de la mare doar pentru a fi prezent la ziua ei, era o persoană foarte dragă nouă. Allana e șocată și a trebuit să o liniștesc. E prietenă bună cu el, a venit doar pentru ziua ei", a spus impresarul în timpul convorbirii telefonice.
Totuși, fiica impresarului a reconscut că îl cunoștea pe jucător de mai puțin de un an și că nu fusese invitat la petrecere.
În plus, în timpul conversației înregistrate, Brittes este auzit spunând că Daniel Correa era beat când ar fi plecat. Nu a menționat însă nimic despre faptul că jucătorul ar fi violat-o pe soția sa, ipoteză pe care acesta a avansat-o ulterior celor de la poliție. De altfel, tocmai acesta ar fi fost și motivul crimei, spunând autorităților că l-a prins pe Correa în timp ce întreținea relații sexuale cu soția sa și a decis să-și facă singur dreptate.
CUm a fost ucis fotbalistul brazilian Daniel Correa
Poliția din Sao Paolo, acolo unde a fost descoperit trupul fotbalistului, spune că acesta a fost torturat înainte să fie ucis, iar cadavrul sau a fost târât pentru aproximativ 30 de metri.
"După descoperirea corpului, ne-am dat seama că a fost o situație violentă. Omul a avut două cuțite înfipte adânc în gât, era aproape decapitat, iar organele genitale i-au fost tăiate", a declarat un ofițer de poliție pentru un ziar din Brazilia.
"Indiciile ne dau de înțeles faptul că omul a fost executat în plină stradă și a fost târât 30 de metri", a completat acesta, potrivit surselor ziarelor din Brazilia, au spus reprezentanții Poliției.
Daniel Correa (24 de ani) a jucat pe poziția de mijlocaș de creație și evolua la Sao Paulo din 2015. În cariera sa, el a mai evoluat la Sao Bento, Coritiba, Ponte Preta și Botafogo.
Etichete: juctor brazilian decapitat , jucator brazilian ucis , impresar ucis jucator , daniel correa , edson brittes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții